Actual· 2 min citire

Primarul din Botoșani acuzat că și-ar fi angajat presupusa amanta a plantat în oraș florile ei preferate - FOTO

Primarul din Botoșani acuzat că și-ar fi angajat presupusa amanta a plantat în oraș florile ei preferate - FOTO

Primarul din Botoșani acuzat că și-ar fi angajat presupusa amanta a plantat în oraș florile ei preferate - FOTO

Publicat2 feb. 2024, 23:58
Actualizat3 feb. 2024, 00:02

Dosarul primarului din Botoșani care ar fi încercat să-și angajeze amanta prin fraudarea unui concurs capătă accente hilare. Soțul înșelat susține că edilul ar fi plantat în tot orașul lalele și crini imperiali pentru că știa că sunt florile preferate ale femeii.

Într-o postare făcută pe pagina sa de socializare, în vara anului trecut, edilul s-a lăudat cu florile pe care le-a plantat, iar partenerul legal al femeii susține că alegerea n-ar fi fost întâmplătoare.

"A ales să pună niște flori pe Bulevard acolo la noi și a pus florile preferate ale soției mele. Lalele și Crini Imperiali nu știu în multe orașe și Botoșani nu a avut niciodată.Au fost plantați în toamnă, în 2022, ca să iasă în 2023 prima dată. Orașul știa, orașul știa. Eu nu știam. În oraș se știa deja, dar eu lucrând în străinătate, nu eram conectat cu orașul" a declarat bărbatul înșelat la un post TV.

Primarul Andrei Cosmin a fost plasat sub control judiciar, vineri. Biroul său din primărie a fost sigilat de ofițerii Direcției Generale Anticorupție. Potrivit unor surse, edilul și-ar fi angajat amanta în primăria pe care o conduce.

Anchetatorii arată în ordonanță că, din primele verificări, a rezultat că soțul candidatei a intrat în posesia înscrisurilor conținând variantele de subiect ce îi fuseseră furnizate soției sale, cu o zi înainte de susținerea examenului, înscrisurile aflându-se în incinta locuinței celor doi soți.


Conform ordonanței, candidata a recunoscut că ar fi primit subiectele de la edilul municipiului Botoșani.

Primarul din Botoșani, denunțat la DNA de soțul candidatei ...

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News