Președintele chinez Xi Jinping a sosit joi la Seul într-o vizită de stat de două zile, dominată de problema programului nuclear nord-coreean, în contextul în care în ultimele zile Phenianul a trecut de la proferarea unor amenințări la tiruri de rachetă și la oferte de pace, relatează AFP, potrivit Mediafax.
În prima vizită pe care o efectuează în Peninsula Coreea, Xi Jinping acordă prioritate Seulului - o premieră pentru un șef de stat chinez în ultimele două decenii -, ceea ce denotă, în opinia unor analiști, iritarea Beijingului față de regimul imprevizibil de la Phenian.
Într-o aparentă reacție de nemulțumire față de această vizită, Coreea de Nord a procedat miercuri la tirul a două rachete cu rază scurtă de acțiune, de pe coasta de est. Nordul a efectuat în zilele precedente mai multe salve de tiruri de rachete către Marea Japoniei, condamnate atât de Tokyo, cât și de Seul.
Însă Phenianul procedează inconsecvent, ca de obicei. Regimul stalinist a adoptat luni un ton mai conciliant, propunând Seulului ca ambele părți să înceteze provocările verbale și tirurile, o ofertă catalogată nesinceră de către capitaliști.
După ceremonia de primire, Xi Jinping urmează să fie primit de către președinta sud-coreeană Park Geun-hye, cu care va discuta problema programului nuclear nord-coreean, potrivit serviciilor președintei.
Deși China este principalul aliat al Coreei de Nord, Xi Jinping nu s-a întâlnit cu Kim Jong-un de când acesta a preluat puterea, în morții tatălui său, Kim Jong-il, în decembrie 2011.
Iar relațiile dintre Beijing și Phenian s-au tensionat la sfârșitul lui 2012 și începutul lui 2013, după efectuarea unor tiruri de rachete cu rază lungă de acțiune și unui test nuclear de către regimul nord-coreean, în pofida avertismentelor puternicului său vecin.
În schimb, președinta sud-coreeană a fost primită cu mare pompă de către omologul ei, la Beijing, în urmă cu un an, la doar câteva luni după ce acesta a preluat funcția de președinte.
O declarație comună este așteptată după întâlnirea celor doi șefi de stat, însă, potrivit unor experți, Beijingul ar urma să fie reticent în a-și înăspri retorica față de regimul lui Kim Jong-un, bântuit de ideea unui colaps economic al țării.
"Mai degrabă Xi (Jinping) va păstra probabil linia generală de încurajare a dezarmării nucleare a peninsulei, în loc să învinovățească în mod direct Nordul", a apreciat Kim Joon-hyung, un profesor de la Handong Global University.
Decizia lui Xi Jinping de a efectua o vizită la Seul este motivată și economic, Coreea de Sud fiind al patrulea cel mai important partener comercial al Chinei - al cincilea, dacă este luată în calcul și relația Chinei cu Uniunea Europeană (UE).