Actual· 2 min citire

Premierul Poloniei vrea creșterea înarmării UE: Următorul obiectiv al lui Putin ar putea fi țările baltice, Finlanda, alte țări din flancul estic

uniunea europeana

uniunea europeana

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 27 feb. 2022, 02:38

Semnal de alarmă tras de premierul Poloniei despre următoarele obiective ale lui Vladimir Putin în Europa. În același timp, acesta spune că războiul pornit de Rusia în Ucraina este un „test pentru Occident” și pledează pentru creșterea înarmării pentru că „era păcii și a ordinii internaționale ajunge la sfârșit”.

Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a pledat, într-un interviu acordat cotidianului regional francez Ouest-France, pentru o dublare a cheltuielilor de apărare în Europa, spunând că se teme de un atac rusesc în Polonia, Finlanda sau țările baltice, notează AFP.

"Trebuie să prevedem că Putin va dori să-și dezvolte politica agresivă, invazia sa. A început în Georgia, acum Ucraina, următorul obiectiv ar putea fi țările baltice, Polonia, Finlanda sau alte țări de pe flancul estic", a declarat Mateusz Morawiecki, în acest interviu publicat și de grupul german de presă regională Funke Meediengruppe, potrivit Agerpres.

"Avem nevoie de o armată europeană puternică. Trebuie dublate cheltuielile pentru apărare în Europa. Suntem în prezent la aproximativ 300 de miliarde de euro, ar trebui să trecem la 500-600 de miliarde de euro. Nu este imposibil și acest lucru va permite Europei să joace în sfârșit un rol major", a declarat premierul polonez.

Premierul Poloniei: Era păcii și a ordinii internaționale ajunge la sfârșit. următorul obiectiv ar putea fi țările baltice, Polonia, Finlanda sau alte țări de pe flancul estic

"Era păcii și a ordinii internaționale ajunge la sfârșit. Trebuie să fim conștienți de asta. Este un test pentru Occident, iar modul în care reacționăm la acest test ne va determina viitorul, nu ani de zile, ci decenii", a continuat el.

Șeful guvernului polonez a mai propus excluderea cheltuielilor pentru apărare din pactul european de stabilitate cu scopul de a permite țării sale să cheltuiască 3% până la 4% din PIB pentru apărare astfel încât să facă față "agresiunii ruse împotriva Uniunii Europene".

Mateusz Morawiecki a cerut, de asemenea, "o serie de sancțiuni fără precedent și zdrobitoare" după invadarea Ucrainei de către Rusia și "discuții pentru a face Europa independentă de achiziționarea de hidrocarburi rusești". "Cumpărând petrol și gaze rusești, finanțăm acum politica de agresiune a Rusiei", a adăugat acesta.

"Comisia Europeană să nu ne supere cu așa-zisa procedură a statului de drept (...), pentru că în prezent suntem pe punctul de a apăra flancul estic", referindu-se la decizia Comisiei Europene privind independența judecătorilor și nerespectarea deciziilor justiției europene.

"Consider că suntem tratați într-un mod discriminatoriu și asta mai ales în timp de război. Nu ar trebui să fim tratați așa", a insistat Mateusz Morawiecki.

Polonia, membră a NATO, are o frontieră de 535 de kilometri cu Ucraina, mai reamintește AFP.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News