Coronavirus - România: 3183 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Premierul Dăncilă solicită raport SRI despre "deturnarea" protestului

Saturday, 11 August 2018, 13:37 Sursă: REALITATEA.NET

Prim-ministrul Viorica Dăncilă condamnă ferm acţiunile violente produse în Bucureşti, vineri seară, desfăşurate de grupuri organizate prin deturnarea unei manifestaţii civice, se spune în comunicatul Executivului.

"Rapoartele Ministerului Afacerilor de Interne arată că violenţele au fost provocate gradual de către grupuri de persoane bine organizate, care au atacat forţele de ordine, instituţii şi au distrus bunuri publice, în scopul declanşării unui conflict între persoanele care manifestau paşnic şi forţele de ordine, prin vulnerabilizarea autorităţii statului.

În acest moment, Guvernul aşteaptă ca instituţiile abilitate să desfăşoare toate anchetele necesare, astfel încât cei vinovaţi de acţiunile violente să fie traşi la răspundere", se spune în comunicat.

Premierul Viorica Dăncilă a cerut, în această dimineaţă, Serviciului Român de Informaţii un raport complet, în regim de urgenţă, referitor la persoanele care au pregătit şi provocat violenţele, precum şi la modul în care au acţionat instituţiile statului român cu atribuţii în furnizarea de date şi informaţii cu privire la intenţiile de deturnare a acţiunilor publice de protest.

"Din păcate, violenţele stradale sunt însoţite de o serie de declaraţii ale unor lideri politici care încearcă să exploateze în folosul propriu efectele dramatice ale acestor evenimente, prin lansarea unor acuzaţii la adresa forţelor de ordine şi instituţiilor statului şi prin incitarea populaţiei împotriva acestora. Facem apel la mai multă responsabilitate în declaraţii publice şi la renunţarea la folosirea unor evenimente regretabile în scop electoral", se mai arată în comunicatul de la Palatul Victoria.

Premierul Viorica Dăncilă respectă dreptul cetăţenilor de a manifesta şi de a-şi exprima opiniile în public şi consideră că acest drept nu trebuie sub nicio formă să fie confiscat de politicieni sau grupuri care au interese de a destabiliza ordinea în societate.


Citeste totul despre:


Alte articole din: ACTUAL
Adaugă părerea ta
Alte articole din: ACTUAL