De asemenea, au fost tipărite 3.600.000 de buletine de vot pentru străinătate, fiind același număr de buletine de vot ca la primul tur de scrutin, precum și 6.389 de buletine de vot utilizate în străinătate de către alegătorii care votează prin corespondență, se precizează într-un comunicat transmis joi.
Autoritatea Electorală Permanentă mai arată că \"au fost distribuite suficiente buletine de vot atât la secțiile de votare din țară, cât și la cele din străinătate, astfel încât votarea să se poată desfășura în cele mai bune condiții\".
\"Chiar dacă, în mod excepțional și fără precedent în ultimele scrutinuri, o secție de votare ar risca să rămână fără buletine de vot, aceasta poate să ceară suplimentarea numărului de buletine de vot pentru respectiva secție de votare, necesarul suplimentar fiind asigurat, de îndată, prin redistribuirea buletinelor de vot de la alte secții de votare din străinătate, din cadrul aceluiași județ sau din cadrul aceluiași sector al municipiului București, după caz\", a mai menționat AEP.
Alegătorii pot afla adresele sediilor secțiilor de votare organizate pentru scrutinul din 18 mai 2025 accesând Harta secțiilor de votare pentru alegerile prezidențiale, disponibilă la următorul link: https://gis.registrulelectoral.ro/HartaSectiiPrezidentiale/ sau Registrul secțiilor de votare actualizat la data de 14.05.2025, disponibil la adresa https://www.roaep.ro/management-electoral/geografie-electorala/registrul-sectiilor-de-votare/.
Totodată, alegătorii din țară pot verifica unde sunt înscriși pe lista electorală permanentă accesând www.registrulelectoral.ro.
Mai multe informații despre exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidențiale din anul 2025 se regăsesc pe pagina de internet a Autorității Electorale Permanente, www.roaep.ro, și pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, www.mae.ro.
\"Autoritatea Electorală Permanentă îndeamnă alegătorii să se informeze corect și doar din surse oficiale pentru a se proteja împotriva dezinformărilor care le pot influența opțiunile electorale\", se mai arată în comunicat, citat de Agerpres.
Trei institute vor efectua duminică sondaje de opinie la ieșirea de la urne
Trei case de sondare au fost acreditate să efectueze sondaje de opinie la ieșirea de la urne, la nivel național, la alegerile prezidențiale de duminică.
Potrivit Biroului Electoral Central, vor efectua exit-poll-uri, la nivel național: Grupul de Studii Socio-Comportamentale AVANGARDE; Centrul de Sociologie Urbană și Regională - CURS și ARA Public Opinion.
Operatorii de sondaj au acces, în baza acestei acreditări, în imobilele în care funcționează secțiile de votare, în curțile acestora, în intrările în curți, în jurul sediilor secțiilor de votare, precum și pe străzi și în piețe publice până la o distanță de 500 metri, fără a avea acces în interiorul încăperilor în care sunt organizate secțiile de votare.
De asemenea, aceștia au obligația de a nu tulbura liniștea și ordinea publică și de a nu interveni în niciun mod în organizarea și desfășurarea alegerilor.
Acreditarea este valabilă și în copie.