În ultimii ani, o tânără cunoscută în rândul internauților drept 'Bionerd23' a publicat în mediul online numeroase înregistrări video bizare, filmate în condiții riscante într-una dintre cele mai periculoase regiuni de pe Pământ - zona de protecție de la Cernobîl.
Nimic nu este prea radioactiv sau riscant pentru ea. Se filmează mâncând mere radioactive din pomii de lângă Cernobîl, în timp ce este fugărită de o vulpe probabil turbată și culegând fragmente din combustibilul reactorului centralei nucleare cu mâinile goale, informează Atlas Obscura.
În filmările care nu sunt făcute la Cernobîl, femeia își toarnă mercur lichid pe mâini, comparând acest lucru cu fumatul unei singure țigări - ceva care nu este periculos în doze limitate, după cum spune ea.
Multe dintre clipurile ei video populare pe internet explică de ce unele lucruri care par a fi periculoase nu sunt în realitate, motiv pentru care ea nu poartă aproape niciodată echipament de protecție.
Bionerd23 a început să își posteze pe internet filmările în primăvara lui 2012. Până acum, a împărtășit cu internauții 60 de video-uri care documentează primbările sale în jurul centralei nucleare sau experimente pe care le face chiar pe ea.
Nu își spune numele, nu vorbește despre țara ei de origine, spune doar că este studentă. "Nimeni nu ar trebui să admire omul de știință, o persoană ar trebui să admire munca lui sau a ei. Persoana în sine nu este importantă", explică tânăra motivul pentru care își dorește să rămână anonimă.
Riscurile pe care și le asumă femeia îi fac pe mulți dintre utilizatorii platformei YouTube să o întrebe de ce se pune în astfel de situații periculoase. De cele mai multe ori, ea răspunde cu un citat din faimoasa cercetătoare Marie Curie: "Nimic în viață nu trebuie temut, ci doar înțeles".
Motivele pentru care continuă să documenteze ce se întâmplă la Cernobîl sunt însă mult mai personale. "Dacă ai fi fost acolo și ai fi experimentat zona așa cum este ea cu adevărat, o capsulă a timpului, ai înțelege", spune femeia. "Timpul s-a oprit în momentul în care reactorul a explodat", adaugă ea.
Pe 26 aprilie 2017 se împlinesc 31 de ani de la cumplitul accidentul de la Cernobîl.