Un taximetrist a găsit, în urma unei curse, un portofel plin cu bani al unui client, pe bancheta din spate. Acesta a mers direct la poliție, iar în urma cercetărilor a fost găsit și proprietarul valorii.
Cinstea a fost varianta corectă, aleasă de șoferul de taxi, în vârstă de 65 de ani, care, vineri dimineață s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Focșani și a predat un portofel găsit în autoturismul pe care îl conduce.
Portofelul conținea mai multe carduri și chitanțe ale unei femei, dar și suma de 1850 euro.
,,Polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Focșani au identificat proprietara, căreia i-a fost returnat portofelul. În calitate de cetățeni cinstiți, atunci când găsiți un bun, țineți cont de prevederile Codului Penal, care, la art.243 stabilește:
(1) Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităților sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și însușirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparține altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparține", potrivit IPJ Vrancea.