Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că va analiza împreună cu ministrul interimar de Interne, vicepremierul Gabriel Oprea, cine sunt prefecții care nu au fost "la înălțimea așteptărilor" în timpul operațiunilor de deszăpezire, pentru a stabili cine anume trebuie înlocuit.
"Acum fac analiza cu vicepremierul Oprea - prefecții țin de Ministerul de Interne - facem analiza și anunțăm deciziile. Vreau să avem o analiză exactă: cine și-a făcut treaba, cine nu și, evident, să îi înlocuim pe cei care nu au fost la înălțimea așteptărilor", a spus Ponta.
Întrebat de jurnaliști dacă vor fi schimbați prefecții din Brăila și Constanța, premierul a spus că anunțul va fi făcut imediat cum decizia este luată, precizând din nou că va discuta cu vicepremierul Oprea, după ce a avut o discuție în acest sens și cu vicepremierul Liviu Dragnea.
"Dacă sunt oameni care nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor, vicepremierul Oprea îmi va propune, așa cum a făcut și la Buzău, și luăm decizia imediat", a conchis premierul.
Ministrul Administrației Publice, vicepremierul Liviu Dragnea a anunțat, miercuri seara, că, joi, îi va propune premierului Victor Ponta și ministrului interimar de Interne, Gabriel Oprea, eliberarea din funcție a doi prefecți și a unui subprefect, pentru deficiențe în operațiunile de deszăpezire, spunând că este nemulțumit de prefectul din Brăila, care "s-a lăsat înzăpezit", și neincluzându-l pe prefectul din Constanța pe lista celor de care este mulțumit.
Schimbările de prefecți și subprefecți nu pot fi efectuate decât prin hotărâre de guvern.
Tot miercuri seara, premierul Victor Ponta a anunțat, după ce subprefectul județului a afirmat că de o jumătate de zi este axat pe deszăpezirea prefectului, că unul dintre vicepremieri sau ministrul Apărării va merge la Brăila, iar dacă se va constata că acolo sunt persoane fără autoritate ori competență, acestea vor fi înlocuite.
Subprefectul de Brăila, Ionuț Grosu, a transmis Guvernului, la comandamentul de iarnă, că de o jumătate de zi încearcă să-l scoată pe prefectul județului din localitatea Gemenele, unde a rămas înzăpezit, iar vicepremierul Liviu Dragnea i-a cerut să nu concentreze toate utilajele pentru asta.
Prefectul județului Buzău a fost eliberat, miercuri, din funcție de Guvern.
Membrii comandamentului de iarnă, reunit la Guvern, au extins stare de alertă pentru celelalte județe avertizate, miercuri, prin cod roșu, respectiv Ialomița, Călărași, Constanța și Tulcea, după ce această stare a fost declarată, luni, pentru județele Buzău, Brăila și Vrancea.