Premierul Victor Ponta a declarat, duminică după-amiază, la manifestările comemorative din Pasul Nyerges, județul Harghita, că atât el, cât și președintele UDMR, Kelemen Hunor, care i-a făcut invitația de a participa la acest eveniment, "sigur" vor fi criticați amândoi pentru acest lucru.
Ponta a fost prezent, duminică după-amiază, la manifestările comemorative prilejuite de împlinirea a 165 de ani de la bătălia din Pasul Nyerges, în care aproximativ 200 de secui au fost uciși de trupele țariste și austriece, potrivit Mediafax.
Premierul a venit împreună cu președintele UDMR, Kelemen Hunor, și a fost întâmpinat de primarul comunei Cozmeni, Bodo David, și de președintele Consiliului Județean (CJ) Harghita, Borboly Csaba.
La începutul manifestării, fanfara din comuna Cozmeni a intonat imnul Ungariei, iar apoi a fost pusă o înregistrare cu imnul de stat al României.
Premierul Ponta a salutat audiența în limba română, dar și în limba maghiară, spunând "bună ziua" și mulțumind pentru invitația căreia i-a dat curs, precizând că știe că va fi criticat.
"Vreau să îi mulțumesc președintelui UDMR, domnul Hunor Kelemen, care mi-a făcut invitația de a fi azi alături de dumneavoastră. Sigur că vom fi criticați amândoi pentru asta, dar e mai bine să fii criticat că faci ceva decât că nu faci", a spus premierul.
Ponta a afirmat că a venit la Nyerges din respect pentru cei 200 de secui care s-au jertfit în 1849 și a precizat că lecția trecutului arată că românii și maghiarii pot avea idealuri comune, se pot înțelege și respecta reciproc și că atunci când sunt divizați, "întotdeauna câștigă altcineva".
"Am aflat despre acest loc ca fiind un Termopile al secuilor și cred că merită tot respectul, pentru că acei oameni și-au dat viața pentru niște idealuri comune pentru toate națiunile și pentru toate țările, pentru libertate, pentru dreptul de a-și decide soarta", a menționat acesta.
Primul-ministru a afirmat că politicienii au datoria morală de a comemora împreună și evenimentele care i-au despărțit pe români de maghiari, subliniind că trebuie să existe respect reciproc.
"E un prim moment, sper ca de acum încolo, la toate evenimentele importante să înțelegem că putem să fim împreună. Astăzi suntem la comemorarea unei bătălii între secui și armata țaristă, cred că avem obligația să mergem împreună și la momente care poate i-au despărțit pe români de maghiari, care încă au lăsat răni după atâta timp. Obligația noastră este să închidem acele răni, să ne respectăm și să înțelegem că împreună suntem mai uniți", a conchis Victor Ponta.
La final, Ponta a mulțumit în română și în maghiară președintelui UDMR, Kelemen Hunor, precizând că va veni de fiecare dată, dacă va fi invitat.