Fraudarea Bacalaureatului trebuie pedepsită, iar Guvernul încearcă să evite asemenea nereguli, a declarat premierul Victor Ponta, adăugând că, anul trecut, examenul a fost bine organizat deoarece nu au fost contestații.
El a afirmat, miercuri, că vrea ca și examenul de Bacalaureat să se desfășoare ca și anul trecut, în condiții foarte bune.
Întrebat de jurnaliști la ce s-a referit când și-a exprimat speranța că Bacalaureatul din acest an se va desfășura la fel de bine ca anul trecut, amintindu-i de fraudele consemnate atunci, prim-ministrul a menționat că s-a referit la organizare.
"După cum se știe, a fost bine organizat, nu au fost contestații. Vă referiți la note? Eu m-am referit la faptul că n-au prea fost știri, înseamnă că n-au fost probleme", a explicat Ponta.
Jurnaliștii i-au amintit premierului că anul trecut au fost fraude, iar unii profesori au fost chiar condamnați.
"Asemenea lucruri sunt de pedepsit și trebuie să încercăm să nu mai existe asemenea situații", a răspuns Ponta.