Fostul premier Victor Ponta a fost audiat, vineri, la Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul Rovinari - Turceni, în care este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală și spălarea banilor.
Instanța a stabilit ca ultimul termen al procesului să se desfășoare pe 27 februarie, când vor avea loc dezbaterile finale, scrie agerpres.ro.
Dan Șova a cerut, prin avocat, ca ședința să nu fie publică, însă judecătorii i-au respins cererea, mai ales că Victor Ponta a fost de acord cu participarea jurnaliștilor la proces.
Ponta a răspuns întrebărilor adresate de judecători și procurorul de ședință, în legătură cu împrejurările în care a intrat în posesia unui autoturism Mitsubishi și contractele încheiate cu casa de avocatură a fostului senator Dan Șova, inculpat și el în acest dosar.
În legătură cu acuzația de complicitate la evaziune fiscală, Ponta a spus în sala de judecată că nu înțelege fapta de care este acuzat de DNA.
"Prin raportul de expertiză întocmit la urmărirea penală s-a stabilit că am plătit la timp toate taxele și impozitele aferente sumelor primite prin convenția de conlucrare încheiată cu SCA 'Șova și Asociații', iar ANAF nu s-a constituit parte civilă împotriva mea, pentru că nu s-a constatat un prejudiciu. În urma controlului ANAF din 2011, s-a constatat că toate facturile emise în baza convenției de conlucrare au fost înregistrate în contabilitate și s-au plătit taxele și impozitele aferente acestora. Atâta timp cât am plătit toate taxele și impozitele nu reușesc să înțeleg care a fost implicarea mea în săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală", a declarat Ponta.
Fostul prim-ministru a afirmat că, în anul 2008, l-a întrebat pe Șova dacă poate beneficia, la fel ca ceilalți avocați din SCA Șova și Asociații, de o mașină de serviciu.