Actual· 4 min citire

Polițist local din Arad, trimis în judecată. A bătut un om a străzii până l-a omorât

Momentul în care „Vișinel” este dus în sediul Poliției Locale Arad. Foto/Captură video

Momentul în care „Vișinel” este dus în sediul Poliției Locale Arad. Foto/Captură video

Publicat21 dec. 2023, 12:03
SursăRealitatea

Un polițist local din Arad a fost trimis în judecată după ce a bătut până la moarte un om al străzii pe care îl arestase.

Totul s-a petrecut în seara zilei de 14 iulie, când administratorul unei case de schimb valutar cu  punctul de lucru în Piața Gării din municipiul Arad a sesizat telefonic Poliția Locală Arad în legătură cu comportamentul agresiv al unui bărbat care consuma substanțe halucinogene din pungă și agasa trecătorii. La locul indicat au intervenit trei polițiști locali, care, folosind forța fizică, l-au ridicat pe bărbatul reclamat, luându-l în cătușe, cu mâinile prinse la spate.Bărbatul a fost dus la sediul Poliției Locale Arad, situat pe Calea Victoriei, unde echipajul a ajuns la orele 20:10.„În parcarea interioară, doi dintre membrii echipajului exercită acte de violență asupra persoanei vătămate, care era încătușată cu mâinile la spate. Agentul L. F-N i-a aplicat persoanei vătămate mai multe lovituri cu piciorul în zona capului, iar agentul G.C. i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu piciorul în partea posterioară, înainte ca aceasta să fie condusă în sediu, aspecte surprinse de către camerele de supraveghere video instalate pe exteriorul clădirii. Ulterior, persoana vătămată, încătușată cu mâinile la spate a fost condusă de către agentul L. F-N în incinta sediului, într-un birou care nu este prevăzut cu sistem de supraveghere video. În interior, agentul L F-N, a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate, iar aceste aspecte au fost înregistrate de camerele de supraveghere video instalate în incinta sediului. Din imagini se poate observa că agentul L avea în mâna dreaptă un obiect, care posibil să facă parte din dotarea acestuia, respectiv o tonfă”, informează procurorii.În jurul orelor 20:42, unul dintre agenți solicită intervenția unei ambulanțe.„În jurul orelor 21:12 se pot observa imagini în care persoana vătămată este scoasă pe targă din sediu de către personalul medical și transportată la UPU din cadrul S.C.J.U Arad, unde la data de 15.07.2023 a fost declarat decesul de către personalul medical”, adaugă anchetatorii.Necropsia a arătat că moartea victimei a fost violentă, fiind determinată de o intoxicație acută cu substanță neidentificată, însă s-a constatat și existența mai multor leziuni traumatice externe, care au putut fi produse prin lovire cu și de corpuri dure/planuri dure, leziuni traumatice care necesită 7 - 9 (șapte - nouă) zile de îngrijiri medicale.„Având în vedere împrejurarea că erau descrise mai multe leziuni externe, lucrătorul de poliție judiciară din cadrul P.M.A.-B.I.C. a primit o completare a Raportului de constatare preliminară, în care au fost descrise leziunile traumatice externe constatate cu ocazia efectuării necropsiei”, mai arată datele din anchetă.Astfel, Raportul medico-legal de necropsie realizat în octombrie 2023 arată „o stare total diferită față de constatarea preliminară anterioară”.Conform legiștilor, moartea bărbatului a fost violentă și a fost determinată de șocul traumatic ca urmare a traumatismului cranio-cerebral cu hemoragie meningo-cerebrală, și toracic cu leziuni de contuzie ale mediastinului, pericardului și cordului urmate de ruptură de cord, cu hemopericard consecutiv, cu evoluție rapid agravată de tulburările cascadei de  coagulare a sângelui, survenite la un organism tarat, cel mai probabil pe fondul de intoxicație etanolică acută, cu sindrom de hepatocitoliză prin necroză de coagulare hepatocitară și acidoză metabolică severă cu alterarea consecutivă a hemostazei fiziologice. Leziunile traumatice externe descrise în conținutul constatărilor preliminare au putut fi produse prin loviri multiple repetate, cu corpuri dure și contondente, posibil și cu un corp contondent  de formă cilindrică .„Opinăm faptul că leziunile traumatice descrise la nivelul capului la examenul intern, la nivelul toracelui, pericardului și cordului au legătură de cauzalitate conjugată sau complexă prin factori concuratori cu mecanismul tanatogenerator atât prin patologia preexistentă (epicardită cronică, lipomatoză miocardică, infarct miocardic cu schiță de țesut de granulație) agravată de o intoxicație etanolică acută cu sindrom de hepatocitoliză și stare de acidoză metabolică severă cu alterarea hemostazei fiziologice la momentul prezentării pacientului în unitatea de primiri urgențe, cât și prin complicațiile determinate de leziunile traumatice suferite (hemoragie meningo-cerebrală, ruptură de cord și hemopericard consecutiv)”, au concluzionat procurorii care îl acuză pe polițistul local de moartea bărbatului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News