A apărut un site unde puteți asculta în mod continuu torsul pisicii: Purrli. Creatorul acestuia este dezvoltatorul și designerul de sunet din Belgia Stéphane Pigeon.
Potrivit lui Stéphane, care a creat anterior generatorul online de zgomot myNoise, el era rugat deseori să adauge și torsul pisicii. Așa că, în glumă, a realizat site-ul și s-a dovedit că acesta nu numai că e interesant, dar și util.
"Torsul pisicii este unul dintre cele mai plăcute sunete. Acesta calmează și scade nivelul de stres. Pentru oameni contează nu numai sunetul, dar și prezența pisicii. Purrli încearcă să recreeze această senzație", spune creatorul.
Utilizatorul poate personaliza opțiunile torsului, cum ar fi frecvența, viteza, volumul, tonul și chiar distanța. În plus, există o lumină de fundal receptivă la ritmul sunetelor. Toate acestea ajuta la obținerea unei simulări a prezenței reale a pisicii.
Se știe că pisicile au un efect terapeutic extraordinar, putând fi de ajutor persoanelor care suferă de afecțiuni ale inimii. Potrivit oamenilor de știință, prezența unei pisici reduce semnificativ riscul de a avea infarct.
sursa