Actual· 2 min citire

Petiție pentru organizarea unui al doilea referendum. Brexit sau nu?!

Petiție pentru organizarea unui al doilea referendum. Brexit sau nu?!

Petiție pentru organizarea unui al doilea referendum. Brexit sau nu?!

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 3 dec. 2018, 21:41

Un grup de militanți în favoarea unui al doilea referendum cu privire la Brexit, din care fac parte deputați de toate orientările politice, au remis luni la reședința premierului britanic o petiție cu "peste un milion de semnături" pentru un nou vot, relatează AFP și dpa.

"Vrem să fim siguri că britanicii au un cuvânt de spus referitor la opțiunile care ne sunt prezentate", a explicat deputata conservatoare Justine Greening.

Partidul Conservator britanic, aflat la guvernare, a exclus convocarea unui al doilea referendum privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, iar premierul Theresa May, care este și lidera partidului, susține cu virulență acordul de "divorț" negociat luni la rând cu Bruxellesul.

Parlamentul britanic urmează să se pronunțe la 11 decembrie cu privire la acest acord, privit cu ostilitate atât de susținătorii Brexit-ului, care-i reproșează că va duce la o ancorare pe termen nelimitat a Marii Britanii la blocul comunitar, cât și de eurofili, care nu consideră că retragerea din clubul european este în interesul Regatului Unit.

Campania pentru un al doilea referendum a reunit în ultimele luni atât partizani ai dreptei, cât și ai stângii. Petiția a fost prezentată luni la Downing Street 10 împreună de liderul liberal-democraților, Vince Cable, copreședinta Verzilor, Caroline Lucas, deputatul laburist Chuka Umunna și de Justine Greening.

"Indiferent dacă ați votat pentru Leave sau Remain (pentru retragere sau rămânerea în UE, la referendumul din iunie 2016), nimeni nu a votat pentru această mizerie", a transmis pe Twitter Chuka Umunna.

În apropiere de reședința premierului s-au adunat și circa 100 de militanți anti-Brexit, a consemnat AFP. "Sunt aici pentru nepoții mei. Nu e corect ca tinerii din această țară să fie privați de oportunitățile pe care le oferă UE", a spus septuagenara Glenys Rampley, care susține că de mai multe luni iese în stradă în fiecare sâmbătă împotriva Brexit-ului.

În paralel, în apropiere de clădirea parlamentului, un grup de eurosceptici din mișcarea Leave means Leave manifestau la câțiva pași de un grup de militanți anti-Brexit care purtau drapele europene. Deputații britanici "trebuie să asculte vocile a 17,5 milioane de oameni care au votat pentru ieșirea din UE", a declarat Harry Todd, din Leave means Leave. "Încearcă să ne vândă un Brexit care nu este Brexit", a acuzat acesta, pledând pentru o ruptură clară de Uniunea Europeană.

Sursa

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News