Mai multe percheziții au avut loc, miercuri, la o grupare din Craiova care acorda ilegal împrumuri cu dobândă cuprinsă între 20 și 50% din valoarea acestora, iar cei care nu plăteau își pierdeau autoturismele sau bijuteriile. Trei persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj au anunțat că polițiștii și procurorii DIICOT au făcut trei percheziții în Craiova, la persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, camătă, abuz de încredere, înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate în formă continuată.
“Din cercetări a reieșit că mai multe persoane, din municipiul Craiova, ar fi constituit un grup infracțional organizat structurat, în scopul săvârșirii infracțiunii de camătă, ce ar fi acționat atât în municipiul Craiova, cât și în alte localități, din județul Dolj. În perioada 2022 – 2023, membrii grupului infracțional organizat ar fi acordat, fără a fi autorizați, sume de bani cu o dobândă lunară cuprinsă între 20 și 50% din valoarea împrumuturilor, mai multor persoane din județul Dolj. În unele situații, aceștia ar fi instituit garanții pe bunurile mobile ale persoanelor împrumutate (autoturisme sau bijuterii), pe care le-ar fi vândut ulterior prin falsificarea documentelor de proveniență, în situația în care persoanele împrumutate nu puteau să-și onoreze obligațiile asumate, respectiv plata la timp a dobânzilor și a capitalului”, au anunțat polițiștii.
Potrivit sursei citate, liderul grupului s-ar fi ocupat cu supravegherea activității membrilor, care ar fi acordat efectiv împrumuturile, ar fi stabilit și încasat dobânzile, ar fi preluat și evaluat bunurile impuse ca garanție și le-ar fi valorificat în cazul nerestituirii la termen a sumelor împrumutate și dobânzilor impuse.
“În urma perchezițiilor domiciliare efectuate în cauză, au fost descoperite și indisponibilizate sume de bani, acte de identitate în original ale persoanelor împrumutate sau membrilor de familie, documente de achiziție a unor bunuri mobile și imobile, precum și alte mijloace de probă”, a mai precizat sursa citată.
Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind ulterior prezentați Tribunalului Dolj, care a decis arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
Citește și Percheziții la traficanții de droguri din Prahova și Dâmbovița. Stupefiante, vândute inclusiv către elevi din Ploiești