Actual· 1 min citire

Percheziții de amploare în 3 județe! Sunt vizate persoane bănuite de evaziune fiscală

Percheziții de amploare în 3 județe! Sunt vizate persoane bănuite de evaziune fiscală

Percheziții de amploare în 3 județe! Sunt vizate persoane bănuite de evaziune fiscală

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 20 iul. 2016, 09:11

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș efectuează 11 percheziții domiciliare pe raza județelor Argeș, Vâlcea și Sibiu la domiciliile unor persoane și sediile unor societăți comerciale bănuite de evaziune fiscală.

"La data de 20 iulie a.c., polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, efectuează 11 percheziții la domiciliile unor persoane și sediile și punctele de lucru ale unor societăți comerciale din județele Argeș, Vâlcea și Sibiu", se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Acțiunea se desfășoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2008 - 2010, administratorii unei societăți comerciale din Mioveni ar fi înregistrat în evidențele contabile achiziții fictive de piese auto și servicii de transport, de la trei societăți comerciale de pe raza județelor Vâlcea și Sibiu. Valoarea tranzacțiilor este de peste 3.100.000 de lei.

Prejudiciul creat prin săvârșirea infracțiunii este aproximativ 1.500.000 de lei, reprezentând impozit pe profit și TVA.

Șase persoane vor fi conduse la sediul poliției pentru audieri.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News