Șeful poliției Caracal, Nicolae Mirea, a depus cererea de pensionare pentru a scăpa de orice procedură disciplinară în scandalul momentului. Pensia lui va fi uriașă.
”Așa-zisele demisii se dovedesc a fi praf în ochi”, scrie pe Facebook deputatul USR Claudiu Năsui.
”Aflăm la o săptămână după cazul care a zguduit România că unul din responsabilii proastei gestionări de situație și-a depus cererea de pensionare.
Șeful poliției Caracal, Nicolae Mirea, în vârstă de 51 de ani, s-a hotărât să îngroașe rândurile pensionarilor speciali și să nu mai aștepte procedurile de destituire, deși acestea erau anunțate.
Astfel, omul care nu își reproșează nimic în cazul Alexandrei va ieși la pensie de pe poziția înaltă pe care o ocupă și va încasa din banii contribuabililor pe care nu a reușit să îi protejeze o suma de aproximativ 12.000 de lei, pe lună.
Aceasta este lupta împotriva criminalității, în viziunea PSD”, mai scrie Năsui.
Sursele citate de realitateadeolt.net spuneau încă de acum două zile că Mirea a înaintat deja un raport către conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt pentru trecere în rezervă, cu drept de pensie.
Comisarul șef Mirea era șef al Poliției municipiului Caracal din decembrie 2017, când a promovat un concurs. Soția sa, comisarul șef Violeta Mirea, este șeful Secției Poliție Rurală Osica de Sus, care are în subordine și Postul de Poliție Dobrosloveni, de unde este Alexandra Măceșanu, adolescenta care ar fi fost ucisă de Gheorghe Dincă.
Nicolae Mirea, șeful Poliției Caracal, a fost demis pentru modul în care s-a acționat încă de la anunțarea dispariției Alexandrei Măceșanu.