Actual· 1 min citire

Pedofil din Iași, reținut după ce a ademenit o minoră cu 2 lei, la Constanța

Pedofil din Iași, reținut după ce a ademenit o minoră cu 2 lei, la Constanța

Pedofil din Iași, reținut după ce a ademenit o minoră cu 2 lei, la Constanța

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 13 iun. 2023, 17:28

Un bărbat de 53 de ani din județul Iași a fost reținut de procurori după ce a agresat sexual o minoră, fapta având loc pe o stradă din județul Constanța. El i-a oferit fetei 2 lei pentru a-l însoți, însă copila a refuzat și a reușit să fugă.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia a transmis marți, printr-un comunicat de presă, că procurorii au reținut un bărbat de 53 de ani, din comuna ieșeană Șipote, pentru agresiune sexuală.

“La data de 22.05.2023, în jurul orelor 11.30, aflându-se la intersecția străzilor Eroilor cu Trandafirului din localitatea Movilița, județul Constanța, a abordat-o pe minora O.A.P. încercând să-i ofere suma de doi lei pentru a-l însoți într-o direcție necunoscută, însă, după ce minora a refuzat să primească suma de bani, a apucat-o de un sân, strângând-o, a mângâiat-o pe față, iar când aceasta a încercat să plece, a tras-o de păr și a apucat-o de braț, în încercarea de a o reține, însă minora a reușit să fugă”, au transmis procurorii.

Bărbatul urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News