Patru persoane din județul Iași vor primi sancțiuni de câte 10.000 de lei după ce au fost prinse în timp ce rupeau ghiocei protejați de lege din zona Parcului Național Munții Măcinului.
Directorul Administrației PNMM, Viorel Roșca, a declarat că indivizii au fost surprinși de o patrulă mixtă formată dintr-un reprezentant al instituției și un inginer silvic în timp ce încărcau într-o furgonetă cutii cu buchete cu ghiocei.
"Pentru cei care vin cu spatule, cutii și furgonetă specială, vom fi fără milă. Amenda este în conformitate cu Ordonanța de Urgență nr. 195/2005 de la 5.000 de lei la 10.000 de lei, pentru persoanele fizice, și de la 30.000 de lei la 60.000 de lei pentru persoanele juridice", a menționat Viorel Roșca.
Rangerul parcului, Cecilia Tecaru, cea care i-a surprins pe cei patru indivizi, a declarat că foarte mulți ghiocei erau rupți cu tot cu bulbi.
"Ceea ce ne-a surprins pe mine și pe inginerul silvic este că mai bine din jumătate din ce aveau acolo (în mașină - n.r.) aveau bulbi mari, sănătoși. Ne-au spus că așa s-a întâmplat, că e pământul umed, dar știm ce fel de sol este acolo și că planta nu iese cu rădăcină decât în foarte puține cazuri", a declarat reprezentanta Administrației PNMM, notează agerpres.ro.
Conducerea PNMM crede că cei patru indivizi prinși în timp ce rupeau ghiocei au fost ghidați de un localnic.
"Criminalul biodiversității este și persoana ghid fiindcă înseamnă că a mai făcut-o cu altcineva și nu a fost prins, ceea ce l-a încurajat", a mai spus Viorel Roșca.
În mașină s-ar fi aflat cel puțin 200 de buchete cu câte 50 de fire din specia de Galantus Picatus, ghiocel cu frunze îndoite, plantă aflată pe Lista roșie a speciilor periclitate din Europa.
Așa cum sugerează și numele speciei, ghiocelul cu frunze îndoite se deosebește de celelalte specii din aceeași familie prin faptul că frunzele sunt ușor răsucite, ca un uluc, tocmai pentru ca planta să reziste aridității și să aibă un schimb cât mai mic de apă cu mediul exterior.