Premierul Călin Popescu Tăriceanu vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru adoptarea proiectului de lege privind votul uninominal. Până atunci, el a cerut comisiei parlamentare care lucrează la lege să se întrunească și în timpul vacanței pentru a finaliza proiectul.
Pe de altă parte, președintele PD, Emil Boc, acuză faptul că legea este blocată acum din motive politice și a cerut PNL și PSD să-și asume proiectul și să urgenteze dezbaterea în Parlament: "În acest moment, nu mai exista niciun fel de bariera administrativă pt promoarea votului uninominal. Singura bariera e politica. Așteptăm ca cele două partide să ia o decizie de urgență, să ducă proiectul în Senat, astfel încât să nu mai fie nevoie de un referendum național pentru introducerea votului uninominal".
Într-un comunicat de presă, liberalii spun că PNL, PD și PSD au ajuns la un acord cu privire la susținerea proiectului de lege al Asociației "Pro Democrația". Drept urmare, liberalii invită grupurile parlamentare ale celorlalte partide să demareze de urgență strângerea de semnături pentru susținerea proiectului de lege.