Actual· 4 min citire

Moartea patronului Hexi Pharma! Medicii fac astăzi autopsia și testele ADN

Moartea patronului Hexi Pharma! Medicii fac astăzi autopsia și testele ADN

Moartea patronului Hexi Pharma! Medicii fac astăzi autopsia și testele ADN

Publicat22 mai 2016, 20:35
Actualizat23 mai 2016, 10:53

UPDATE: Medicii de la IML urmează să efectueze astăzi autopsia și testele ADN pentru a stabili identitatea persoanei care a decedat în urma accidentului de pe DN 1A.


Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, și-a pierdut viața, duminică seară, într-un accident rutier petrecut în județul Ilfov, pe drumul ce leagă localitățile Buftea de Corbeanca. Mașina condusă de acesta a intrat într-un copac, impactul fiind atât de violent încât bărbatul și-a pierdut viața pe loc.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul accidentului în care și-a pierdut viața Dan Condrea, patronul Hexi Pharma. Dosarul privind accidentul lui Dan Condrea va fi preluat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a declarat procurorul general.

UPDATE ORA 23.45: Expertiza mașinii ar putea dura câteva săptămâni.

UPDATE ORA 23.35: SRI spune că Serviciul nu îl fila pe Dan Condrea.

UPDATE ORA 23.25: Mașina avariată a ajuns la IPJ ILFOV! 

UPDATE ORA 23.00: Un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a efectuat, duminică seara, cercetarea la fața locului, iar anchetatorii au ridicat probe.

De asemenea, un martor în cazul accidentului a fost audiat duminică de polițiști, urmând ca în cursul serii să fie audiată încă o persoană, a declarat Claudia Burada, purtător de cuvânt al IPJ Ilfov.

UPDATE ora 22.45: Au fost audiați un biciclist și un șofer care se aflau la fața locului.

UPDATE ora 22.40: Vecina lui Condrea a spus că acesta era foarte abătut în ultima vreme.

UPDATE ora 22.30: Există doi martori care spus polițiștilor că mașina avea 150-160 de km la ora.

UPDATE ora 22.00: Un martor a fost deja audiat, spun poliștii.

UPDATE ora 21.40. ''Luăm în calcul orice ipoteză. Autoturismul a fost sigilat. Este vorba de un bărbat de 39 de ani, conform documentelor găsite în afara autoturismului. Nu putem confirma identitatea acestuia, urmează proba ADN. Șoferul era decedat când au ajuns polițiștii la fața locului. O femeie a venit pentru a-l identifica. Există doi martori, un biciclist și un șofer care a fost depășit de victimă. A fost audiată o persoană, urmează cealaltă persoană. Evenimentul a fost sesizat la 18,47. S-a efectuat cercetarea la fața locului. Expertiza auto urmează să stabilească viteza cu care rula și alte detalii care ar putea duce la cauza accidentului. Luăm în calcul și varianta sinuciderii'', a adăugat oficialul IPJ Ilfov.

UPDATE ORA 21.30. Apelul a fost făcut de o femeie la 112

UPDATE ORA 20.50. Accidentul a avut loc, în apropiere de fabrica Hexi Pharma. În zona respectivă, drumul este drept. Se fac cercetări la fața locului. Actele lui Dan Condrea se aflau în acea mașină.

UPDATE ORA 20.40. Dan Condrea avea viteză mare și a intrat cu mașina într-un copac. Soția lui a fost cea care l-a identificat, cu greu, întrucât era desfigurat din cauza impactului puternic. Se vor face teste ADN pentru identificarea cadavrului.

acc-condrea_48529900.jpg

Mașina, un Opel, era condusă de Dan Condrea și aparținea tatălui său.

Potrivit informațiilor oferite de Realitatea TV, Condrea era singur în mașină, însă din cauza vitezei, acesta nu a avut nicio șansă de supraviețuire.

Polițiștii spun că nu există nicio urmă de frânare și că iau în calcul și varianta sinuciderii. 

Apelul de urgență a fost făcut la ora 18.58, a declarat Alice Grasu, la Realitatea TV.

Jurnalistul Rareș Bogdan spune că nu este exclusă o mână criminală. 

"Eu ca jurnalist, doresc să fie verificat tot ce înseamnă mașina lui Dan Condrea. Nu sufăr de scenarii, dar aici este prea de tot. Dacă așa se dovește că acesta a murit, organele sunt obligate să verifice ce s-a întâmplat. De data asta este obligatoriu să știm totul desprea acest caz, ar fi prea simplu. În acest caz nu pot să nu exclud o mână criminală, pentru ca Dan Condrea să nu vorbească.", a spus Rareș Bogdan, într-o intervenție telefonică.


Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News