După o lungă tăcere în zilele care au urmat tragediei din clubul Colectiv, când 32 de tineri și-au pierdut viața și niciun preot ortodox nu și-a făcut simțită prezența iar Patriarhia nu a transmis niciun mesaj de întărire familiilor îndoliate, Preafericitul Daniel comunică tot mai des cu enoriașii revoltați.
Mii de credincioși s-au rugat joi seara, la Catedrala Patriarhală, împreună cu Preafericitul Patriarh BOR, pentru pace și unitate, pentru cei trecuți la Domnul și pentru însănătoșirea celor aflați în spitale în urma tragicului accident de săptămâna trecută din București.
Patriarhul Daniel a făcut un apel la pace și unitate, în țară și în Biserică:
„Avem nevoie de pace și de unitate. Avem nevoie de pace în Biserică, avem nevoie de pace în societate, dar și de comuniune, de unitate, ca să putem săvârși binele unii cu alții, nu unii împotriva altora. De aceea, în aceste zile, Biserica dorește să fie o slujitoare, un factor al păcii sociale, așa cum prevede și legislația noastră, dar mai ales cum ne cere Mântuitorul Iisus Hristos".
Potrivit agenției de presă Basilica, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, au oficiat slujba Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos și Paraclisul Maicii Domnului.