Un cioban era pe-un vârf de munte. Era iarnă și zăpada era mare. Rătăcindu-se pe-o cărare întroienită, fu cuprins de un somn greu. Dacă adormea, era pierdut. Cum stătea în cumpănă, văzu mai încolo, tot pe drumul muntelui, pe un alt cioban, înțepenit și adormit de ger. Deodată, nici nu-i trecu prin gând să se ducă să-l trezească. Dar peste puțin îl cuprinse o milă frățească de el și-și zise: „Dacă nu mă duc să-l trezesc, moare.”
Se sculă cu hotărâre și merse spre ciobanul înghețat. Începu să-l frece și să-l zguduie.
Ciobanul înghețat se trezi, dar și ciobanului cel milos, îi pieri somnul, așa că amândoi scăpară de moarte. Dragostea și mila pot încălzi mai tare ca focul.
