Într-o mănăstire de maici din Siria este un izvor sfânt, vestit pentru puterea sa tămăduitoare printre creștini dar și printre cei de altă credință. Într-o noapte, unui musulman i s-a îmbolnăvit soția și, negăsind alt mijloc de vindecare, a venit la mănăstire noaptea, pe o ploaie cumplită. La poarta mănăstirii a fost întâmpinat de paznicul acesteia.
„Ce-ți trebuie?” l-a întrebat acela cu grosolănie.
„N-ai putea s-o chemi pe vreuna din călugărițe?” s-a interesat musulmanul.
„Nicidecum, a răspuns paznicul. E târziu. Toate dorm la ora asta.
Ce-ți trebuie?” a întrebat el din nou.
Musulmanul și-a povestit necazul și l-a rugat pe om, dându-i un urcior, să-i ia apă din izvor.
Supărat, paznicul a luat urciorul și, după ce a dat colțul, s-a gândit:
„Pentru păgâni, toată apa e la fel”, după care a luat apă de ploaie dintr-un bazin aflat în apropiere.
Musulmanul a luat urciorul plin, i-a mulțumit paznicului și a plecat repede spre casa unde-l aștepta soția bolnavă.
A doua zi, a adus un bou în semn de recunoștință pentru vindecarea femeii sale datorită apei sfinte de la mănăstirea unde fusese în ajun. Nedumerită, stareța l-a întrebat pe paznic ce înseamnă aceasta.
Omul a mărturisit spășit tot adevărul, iar maica stareță le-a chemat pe celelalte monahii în biserică pentru ca toată obștea să dea mulțumire lui Dumnezeu, Care face minuni pentru oameni după credința lor.
Citește continuarea pe realitateaspirituala.net.
