Actual· 1 min citire

Parlamentarii și-au dat liber la afaceri pe persoană fizică

Parlamentarii și-au dat liber la afaceri pe persoană fizică

Parlamentarii și-au dat liber la afaceri pe persoană fizică

Publicat20 dec. 2017, 12:37
Actualizat20 dec. 2017, 14:07

Plenul Camerei Deputaților a adopta, cu votul PSD ALDE și UDMR, modificarea legislativă care le permite parlamentarilor, miniștrilor, prefecților și primarilor să fie comercianți persoane fizice. Amendamentele la proiectul de lege au fost depuse, chiar în această dimineață, de către UDMR.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare abrogarea unor dispoziții din Legea nr.161/2003, în sensul eliminării calității de comerciant persoană fizică din rândul incompatibilităților cu calitatea de deputat sau senator, cu funcția de membru al Guvernului, cu funcția de prefect sau subprefect, precum și cu funcția de primar sau viceprimar, primar general sau viceprimar al municipiului București, președinte sau vicepreședinte al consiliului județean.

Potrivit hotnews.ro, în expunerea de motive, initiatorii (5 deputați UDMR) susțin că "persoanelor cărora conform Constituției și legilor în vigoare le sunt permise "activități în domeniul didactic, al cercetării știintifice și creației literar-artistice" le este interzisă această activitate dacă ea este realizată în calitate de persoană fizică autorizată".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News