În Joia Mare se prăznuieşte spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Împărtăşaniei (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vinderea Domnului de către Iuda. În seara acestei zile creştinii merg la Denia celor 12 Evanghelii. Slujbele din Joia Mare şi Vinerea Mare sunt cele mai importante din Săptămâna Patimilor, spune părintele Constantin Necula.
"Deniile din săptămâna ultimă a Postului sau Săptămâna Patimilor sunt slujbele la care credincioşii participă, prin tradiţie, în număr foarte mare. Ele se săvârşesc în biserici începând cu seara Floriilor, deci din Duminica a şasea a postului, până vineri seara, inclusiv. Ca şi cele din săptămâna a cincea şi aceste utrenii au elemente specifice care le dau caracter de unicat. Dintre aceste denii, cele mai importante sunt cele de joi şi vineri seara, cunoscute şi sub denumirile de denia mică şi denia mare. Cea de joi seară are, ca elemente specifice, citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor şi scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii. Cea de vineri seara se deosebeşte de celelalte denii prin Cântarea Prohodului, în trei stări, ca şi prin ritualul înconjurării bisericii cu Sfântul Epitaf (cusătură sau pictură de mare frumuseţe care reprezintă scena punerii în mormânt)", spune părintele Necula din Sibiu.
În Joia Mare, oamenii merg la biserică să se împărtăşească. În Maramureş, nu se dă prescură acasă, ci se opreşte toată, pentru ca, din ea să se pregătească paştile.
Seara, lumea se duce la priveghi, la denie, toţi în haine de doliu, făcute din panză albă şi cusute cu negru. Vopsitul ouălor în roşu se face în Joia Mare, urmând ca în Sâmbăta Mare să se coacă pasca şi cozonacul ce vor fi aduse la biserică în noaptea de Înviere pentru a fi sfinţite.
Prin Sudul ţării, fetele fac câte 12 noduri unei aţe, punându-şi la fiecare câte o dorinţă şi dezlegându-le când dorinţa s-a împlinit. Această aţă şi-o pun sub pernă seara, crezând că-şi vor visa ursitul. Tot aici se păstrează obiceiul de a spăla picioarele copiilor din casă de către femeile mai în vârstă.
În Vestul ţării, o familie care prepară pâinea pentru Paşte, pentru biserică, o aduce acum cu vase noi, cu lumânări şi vin, pentru a rămâne până la Paşti. Din Joia Mare până în ziua de Paşti se zice ca nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se toacă.
Legat de pomenirea morţilor în această zi, aşa cum s-a înrădăcinat din străbuni, Biserica spune că este un obicei neconform cu tradiţia ortodoxă autentică. "Grija pentru cei adormiţi trebuie să treacă pe plan secundar, chiar să lipsească, deoarece slujbele pentru pomenirea acestora se încheie în Sâmbăta lui Lazăr, zi care prefigurează învierea cea de obşte, adică învierea tuturor oamenilor la sfârşitul veacurilor", spun reprezentanţii Bisericii. Un alt obicei care se păstrează şi azi este focul pentru morţi. În Oltenia şi acum se fac în zori, în curţi şi/sau la morminte, focuri pentru morţi din boz sau nuiele; se spune că ele închipuiesc focul pe care l-au făcut slujitorii lui Caiafa în curtea arhierească, să se încălzească la el, când Iuda l-a vândut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfântul Petru, când s-a lepădat de Hristos.
