Actual· 1 min citire

Pakistanul, atac masiv asupra rebelilor din Iran

Pakistanul a atacat Iranul

Pakistanul a atacat Iranul

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 18 ian. 2024, 07:15

Armata pakistaneză a efectuat în cursul nopții atacuri vizând grupuri rebele din Iran, a declarat, joi, pentru AFP, o sursă din cadrul serviciilor de informații pakistaneze, după ce un atac iranian pe teritoriul său a ucis doi copii.

"Pot doar să confirm că am efectuat atacuri împotriva unor grupuri armate antipakistaneze care au fost vizate în Iran", a declarat sursa, care nu era autorizată să vorbească oficial, adăugând că va urma o declarație guvernamentală.

Jurnalistul Salman Masood, care acoperă Pakistanul pentru The New York Times din 2021, relatează pe X (fostul Twitter) că forțele aeriene pakistaneze au efectuat în cursul nopții atacuri aeriene asupra taberelor separatiste Baluch din Iran. Potrivit relatării, au fost vizate cel puțin șapte tabere, situate între 40 și 50 de kilometri în interiorul teritoriului iranian.

Aceste lovituri au loc la mai puțin de 24 de ore după ce Iranul a folosit "rachete și drone" pentru a lovi două baze ale sediului central al grupării Jaish al-Adl (Armata Justiției în limba arabă) în provincia pakistaneză Baluchistan.

Iranul și Pakistanul se acuză reciproc în mod frecvent că permit grupurilor de rebeli să opereze de pe teritoriul celeilalte țări pentru a lansa atacuri, dar rareori sunt implicate forțele oficiale ale vreunei țări.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News