Horoscop 22 august. Zodia care ajunge la sapă de lemn. Mai jos de atât nu se poate! Iata ce va rezerva astrele pentru ziua de miercuri, 22 august 2018.
Aglomeraţie infernală la Mecca. Peste 2 milioane de musulmani celebrează Sărbătoarea Sacrificiului Aproape 2,4 milioane de credincioşi aflaţi în pelerinaj la Mecca au început marţi ritualul de lapidare a satanei, în prima zi a Eid al-Adha, Sărbătoarea Sacrificiului celebrată de musulmanii din întreaga lume.
Anchetă la Universitar după ce un pacient rănit pe 10 august în Piaţa Victoriei a luat o bacterie Spitalul Universitar Bucureşti a deschis o anchetă epidemiologică în Secţia de Chirurgie Plastică, după ce un pacient care a participat la mitingul din 10 august a fost externat, ulterior acesta depistând că era infectat cu bacteria Clostridium Difficile.
Ce spun procurorii despre decesul lui Ilie Gâzea, cel care a murit după ce a inhalat gaze În cursul acestei zile, la morga Spitalului Județean de Urgență din Alexandria a fost efectuată necropsia lui Ilie Gâzea, protestatarul care a decedat la 9 zile după ce a inahalat gaze în Piața Victoriei.
Digi reacționează după atacul lui Vâlcov. "Nu vrem să fim implicați în jocuri politice" Darius Vâlcov, consilierul economic al premierului Dăncilă, condamnat la 8 ani de închisoare în primă instanță pentru fapte de corupție, a lansat marți o nouă serie de atacuri la adresa Realitatea TV și Digi 24.
Alt tip Au dat-o afară din supermarket din cauză că nu prea avea haine pe ea Gabrielle, o tânără din Alabama, SUA, a fost dată afară din supermarket din cauza felului în care a mers îmbrăcată la cumpărături. Galeria Foto.
HOROSCOP. Cele mai RELE femei din zodiac. Nu este bine să stai în calea lor Horoscop. Se spune că toate femeile sunt rele. Însă, se pare că şi horoscopul are ceva de spus. Se pare că răutatea feminină este în relaţie directă cu zodia în care s-a născut fiecare femeie.
PSD strânge rândurile. A fost convocat CEX-ul partidului, după scrisoarea Ecaterinei Andronescu În perioada 29 august-2 septembrie, social democraţii se reunesc la Neptun, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional în care vor discuta, printre altele, despre scrisoarea Ecaterinei Andronescu prin care cere demisia lui Liviu Dragnea de la şefia partidului, au declarat surse din PSD pentru Mediafax.
Ai limba crăpată la vârf? Mergi URGENT la medic! E vorba despre o boală cumplită! In medicina complementara, diagnosticul dupa limba este folosit frecvent pentru a identifica anumite boli.
Război total pe rectificarea bugetară. Iohannis și Guvernul trag de CSAT Administraţia Prezidenţială a anunţat, marţi, că secretariatul CSAT a transmis către Ministerul Finanţelor Publice un document cu privire la rectificarea bugetară care vizează bugetele Ministerului Apărării, Ministerului de Interne, SRI, SIE, SPP şi STS. Șeful PSD, Liviu Dragnea, a anunțat în schimb că avizul consultativ al CSAT va fi obținut oricum, Guvernul solicitând deja convocarea Consiliului suprem de apărare.
Prea mult calciu în sânge este un pericol pentru sănătate! Iată care sunt simptomele O valoarea prea mare a calciului în sânge îți indică probleme de sănătate care îți dau peste cap întregul organism. Iată care sunt simptomele și ce poți face!
Dragnea, interviu halucinant după protestul diasporei. Atac violent la multinaționale și la SRI Liderul PSD Liviu Dragnea a dispărut cu totul de pe scena publică după reprimarea în forță a mitingului diasporei din data de 10 august, ulterior anunțându-și intrarea în concediu. La 11 zile după operațiunea "gaze pentru diaspora", Dragnea și-a refăcut apariția în scenă într-un mod spectaculos, cu o serie de "dezvăluiri", atacuri și amenințări.
Adevărul surprinzător despre mătrăgună. Se spune că este otrăvitoare, însă... Cu siguranţă aţi auzit că mătrăguna, numită popular şi floarea cucului, iarba lupului sau cireaşa codrului, este o plantă otrăvitoare de care trebuie să ne ferim. Însă, puţină lume ştie că aceasta este folosită destul de des de companiile farmaceutice la producţia medicamentelor.
Caz grav de ultraj, la Iaşi. Ameninţări şocante la adresa unor poliţişti Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău au solicitat, marți, Judecătoriei Hârlău luarea măsurii arestării preventive pentru o durată de 30 zile faţă de E.I.T., pentru săvârşirea a două infracţiuni de ultraj, în stare de recidivă.
Un milion de semnături pentru "Fără penali în funcţii publice" Inițiativa cetățenească "Fără penali în funcții publice" a strâns un milion de semnături, au anunţat marţi iniţiatorii proiectului.
Pro TV a semnat cu o vedetă care a TRĂDAT Pro TV a semnat cu Mihai Petre. Astfel, dansatorul revine în juriul emisiunii "Romanii au talent", unde o înlocuieşte pe Mihaela Rădulescu. Mihai Petre a trădat Pro TV-ul în urmă cu mai mulţi, când a ales să plece la Antena 1.
Pistolul furat de la femeia jandarm, pe 10 august, a fost FOLOSIT Bărbatul care a furat pistolul jandarmeriţei, în timpul protestelor din 10 august, a şi folosit arma, un pistol Carpaţi, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.
Carmen Dan şi şefii jandarmilor, reclamaţi la DNA Asociaţia ”Evoluţie în Instituţie” a anunţat, marţi, că va depune plângere penală la DNA împotriva ministrului de Interne Carmen Dan şi a şefilor Jandarmeriei, Sebastian Cucoş şi Ionuţ Cătălin Şindile.
Bărbat român mușcat de viperă, plimbat dintr-un spital în altul Un muncitor român, a fost mușcat luni dimineață, de o viperă, în timp ce era la muncă într-o livadă de măsline din Sessa Aurunca, provincia Caserta, Italia.
Femeie victimă a unei tentative de jaf tip Sineşti, poliţia face figuraţie O tentativă de jaf la drumul mare, asemănător celui petrecut în primăvară, în localitatea Sinești, a fost reclamată de o familie. Incidentul s-ar fi produs weekendul trecut, la intrarea în localitatea ialomiţeană Țăndărei.
Raed Arafat, despre protestatarul mort: Autopsia poate arăta altceva Raed Arafat spune despre moartea bărbatului care a participat la protestul diasporei că "cel mai probabil, a fost un episod medical separat, care nu are corelare cu ce a fost pe 10 august. Autopsia ne va spune cauza decesului".
Pui vinete la congelator pentru la iarna? Această greşeală o fac majoritatea gospodinelor Nutriţioniştii spun că vinete coapte congelate se pot păstra la frigider nu mai mult de 5 luni, pentru că îşi pierd total proprietăţile benefice pentru sănătate. De asemenea, trebuie să mai ştiţi că o porţie de vinete coapte congelate îşi pierde prin congelare în jur de 25% din substanţele minerale.
Cine îi ia locul Mihaelei Rădulescu la "Românii au talent" Mihai Petre revine la ProTv ca jurat al emisiunii Românii au talent în locul Mhaelei Rădulescu. Mihai Petre se întoarce după opt ani ca jurat la emsiune. Este supranumit juratul cel rău dat fiind faptul că este dur cu majoritatea concurenților.
Rețeta longevității de la românul care a trăit 138 de ani În perimetrul localității Firizu circulă una dintre cele mai interesante rețete de preparare a unui remediu naturist împotriva durerilor reumatismale. Oamenii spun că aceasta a fost moștenită de la Ilie Stamate, zis Mandău, cel mai vârstnic bărbat din România, care a murit în anul 1966 la vârsta de 138 de ani.
Exclusiv Rareş Bogdan: Cei din instituţiile statului stau ascunşi după informaţii clasificate "Cei din instituţiile statului stau ascunşi după informaţii clasificate, refuzând să dea opiniei publice răspunsurile aşteptate", a afirmat Rareş Bogdan, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV, comentând bâlbâielile autorităţilor după protestul din 10 august.
Preşedintele Comisie de Apărare, fan Sebastian Cucoş, a semnat şi o petiţie Dorel Gheorghe Căprar, preşedintele Comisiei de Apărare care marţi l-a audiat pe ministrul de Interne Carmen Dan şi pe comandanţii jandarmilor este un fan necondiţionat al fostului şef interimar Sebastian Cucoş. Încă de săptămâna trecută, Căprar scria pe reţelele de socializare că îl susţine pe colonelul Cucoș, "un veritabil patriot și profesionist și un adevărat camarad."
Cum să scapi de herpes simplu şi rapid. Acesta este cel mai eficient tratament Ţi se întâmplă frecvent să îţi iasă herpes la gură în cele mai nepotrivite momente? Dacă răspunsul este afirmativ, află că, pe lângă medicamentele obişnuite, natura îţi dă o mână de ajutor despre cum sa scapi de herpes simplu şi rapid.
Lovitură dură pentru Antena 3 Realitatea TV a fost, ieri, 20 august, cea mai urmărită televiziune de ştiri în prime-time, depășind Antena 3, a informat capital.ro.
Alimentele banale care provoacă cancerul și hepatita. Iată ce spun specialiștii Specialiștii în nutriție sunt de părere că mai multe produse alimentare precum mezelurile, zahărul rafinat, făina albă, uleiul rafinat, au afectat starea de sănătate a oamenilor.
De ce și-au acoperit unii jandarmi numerele de identificare Laurențiu Cazan, coordonatorul acțiunii din Piața Victoriei, a explicat de ce unii jandarmii aveau numerele de identificare acoperite. Reorganizările sunt de vină. Din cauza lor, indicativele nu mai corespundeau.