Actual· 3 min citire

Mama lui Cristian David, pusă sub urmărire penală

Mama lui Cristian David, pusă sub urmărire penală

Mama lui Cristian David, pusă sub urmărire penală

Publicat26 feb. 2014, 18:44
Actualizat26 feb. 2014, 23:38
SursăMediafax

Mama lui Cristian David a fost audiată, miercuri, la Direcția Națională Anticorupție (DNA), surse judiciare declarând, pentru MEDIAFAX, că aceasta are calitatea de suspect în dosarul fostului ministru delegat. UPDATE: Mama fostului ministru a fost pusă sub urmărire penală.

UPDATE: Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de DUMITRESCU GEORGIANA (mama numitului DAVID CRISTIAN, ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni la data faptelor) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale, anunță un comunicat al DNA.

În cauză există date și probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora suspecta Dumitrescu Georgiana a acceptat încheierea unui antecontract de vânzare – cumpărare a unui imobil situat în orașul Azuga, iar ulterior, a unui contract de vânzare – cumpărare încheiat în formă autentică la data de 30 august 2013, ambele cu conținut nereal și destinate folosirii, de către fiul său David Cristian, cu titlu de documente justificative în procedura de evaluare a averii sale, aflată pe rolul ANI, cu consecința exonerării acestuia de răspundere patrimonială.
La data de 26 februarie 2014, suspectei i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Mama fostului ministru, audiată la DNA

Georgiana Dumitrescu, mama lui Cristian David, a stat la DNA câteva zeci de minute, iar la ieșire nu a dorit să facă precizări nici despre calitatea ei în dosar, și nici despre acuzațiile ce i-ar fi fost aduse la cunoștință.

Fostul ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni Cristian David a declarat anterior, pentru MEDIAFAX, că a demisionat din calitatea de membru al PNL, pentru a nu afecta imaginea partidului urmare a acuzațiilor DNA și că are toată disponibilitatea să prezinte datele care să clarifice situația.

El a reacționat astfel după ce DNA a anunțat că a cerut cere de la președinte pentru urmărirea penală a fostului ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, Cristian David, pentru abuz în serviciu, uz de fals și fals în declarații, care ar fi fost făcute pentru a justifica 60.000 de euro.

"Am toată disponibilitatea de a pune la dispoziție datele și elementele necesare pentru a clarifica această situație și a-mi dovedi nevinovăția. Începând de astăzi, am renunțat la calitatea de membru PNL, pentru a nu afecta imaginea partidului", a declarat, pentru MEDIAFAX, David.

Procurorul șef al al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al Parchetului Înaltei Curte de Casație și Justiție referatul în vederea sesizării președintelui României, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Cristian David, ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu sub forma participației improprii, uz de fals și fals în declarații, se arată într-un comunicat de presă de miercuri al DNA.

Potrivit referatului procurorilor, pentru a justifica, în declarația de avere depusă la 14 iunie 2013, intrarea în patrimoniul său a unei sume de bani pe care nu o putea justifica prin mijloace licite, Cristian David a consemnat în fals, la rubrica "venituri din alte surse", primirea a 60.000 de euro, cu titlu de "restituire împrumut", de la mama sa.
Cristian David și-a dat miercuri demisia din funcția de ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, alături de ceilalți miniștri liberali din Guvern.

Surse politice au declarat anterior, pentru MEDIAFAX, că David se află printre susținătorii lui Călin Popescu Tăriceanu, în demersul acestuia de a discuta cu premierul Victor Ponta pentru continuarea în formula USL, cei doi numărându-se printre cei care au votat împotriva ruperii Uniunii.

Călin Popescu Tăriceanu, Cristian David, Radu Stroe și Ioan Ghișe s-au numărat printre liberalii care s-au exprimat împotriva ruperii USL la momentul votului din Delegația Permanentă a PNL.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News