Actual· 1 min citire

Orban: „Votul secret la Congresul PNL nu poate avea loc decât prin prezență fizică” - Delegații vor fi vaccinați sau testați PCR

Președintele PNL - Ludovic Orban

Președintele PNL - Ludovic Orban

Publicat15 sept. 2021, 15:09
Actualizat15 sept. 2021, 15:20

Ludovic Orban - președintele PNL a spus, marți, că votul secret la Congresul PNL nu poate avea loc decât prin prezență fizică, iar delegații vor fi vaccinați sau testați PCR.

„Congresul nu poate fi derulat nici online, pentru că la Congres este vot de persoane. Votul de persoane este, în mod obligatoriu, secret, iar conform prevederilor statutare votul secret nu se poate exercita decât pe sistemele de vot cu prezență fizică, așa cum am stabilit.

Vă spun eu că nu e garantat secretul votului pe niciun sistem care există în momentul de față. Doi - reducerea numărului de delegați nu se mai poate face. Termenul de stabilire a numărului de delegați de către filialele județene expiră astăzi, și filialele județene astăzi își vor desemna delegații conform normei de reprezentare stabilită în hotărârea Consiliul Național care a convocat Congresul. Nu este o problemă cu respectarea regulilor. Putem să facem afară, în aer liber și avem doua locații studiate pe care putem sa le folosim", a declarat liderul PNL.

 El a adăugat că delegații la Congresul PNL vor fi vaccinați sau testați PCR.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News