Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi că în conducerea partidului a existat "o susținere clară" și o solidarizare cu demersul său privind plângerea penală împotriva premierului Viorica Dăncilă.
El a calificat ca fiind false știrile care au apărut referitoare la contestarea acestui demers de către o serie de lideri din teritoriu.
"În toată țara, în fiecare filială județeană se organizează evenimente de aniversare a 143 de ani de la înființarea PNL. Foarte mulți președinți de filiale sunt prezenți acolo. Eu n-am nicio informație (n.r. de existența unor moțiuni în partid), dar trebuie să recunosc că apar foarte multe site-uri tot felul de informații pe care nu pot decât să le calific decât informații cu caracter de știri false, de fake news, (...) care nu au la bază absolut niciun fel de temei. (...) Am vorbit cu dl. Hava (n.r. Mircea Hava, liderul PNL Alba) și mâine îmi petrec ziua de naștere în organizația județeană Alba, unde am fost invitat de dl. Hava cu care am comunicat și care nu mi-a spus nimic. În ceea ce privește conducerea PNL, a existat o susținere clară și o solidarizare cu demersul meu, ca atare subiectul este închis", a declarat Orban la sediul central al PNL.
Potrivit acestuia, nu există nicio problemă în PNL și este firesc să mai existe și "voci singulare care au alte puncte de vedere decât cele pe care le are președintele sau conducerea PNL". "Dar PNL este mai puternic decât oricând. Vocile PNL de regulă nu cântă pe o singură voce, ci pe mai multe voci", a spus Orban.
El a calificat ca fiind o "bazaconie" și informația conform căreia s-ar strânge semnături pentru organizarea unui congres.
Sursa: agerpres.ro