Actual· 2 min citire

”Ora cu și pentru animale” ar putea deveni materie opțională în toate școlile din România

”Ora cu şi pentru animale”

”Ora cu şi pentru animale”

Publicat7 iul. 2025, 21:17
SursăRealitatea PLUS

Vești bune pentru elevii care iubesc animalele. „Ora cu și pentru animale”, materia implementată deja în județul Ilfov, ar putea intra în programa școlară. Proiectul a fost depus la Ministerul Educației, iar dacă va fi aprobat, ar fi pentru prima dată când educația despre animale ar primi un loc oficial în programa școlară.

”Este o zi importantă pentru noi. Împreună cu colegii de la Inspectoratul de Învățământ din Ilfov am depus la Ministerul Educației documentația pentru ca ”Ora cu și pentru animale” să devină materie opțională în toate școlile din România. În Ilfov facem acest lucru deja de un an. Pentru că nu ne dorim ca Ilfovul să fie doar un exemplu pentru creșterea economică, ne dorim să fim un exemplu și de normalitate. Normalitate înseamnă să îți pese. Să îți pese de seniorii tăi, să îți pese de copii, dar să îți pese și de animale”, a declarat Hubert Thuma.

Președintele Consiliului Județean Ilfov a prezentat și câteva efecte benefice ale acestui opțional.

”După un an de proiect putem spune că efectele sunt pozitive și toți copiii și profesorii au primit niște chestionare pe care le-au completat care au fost trimise și la o universitate din străinătate, dar și la specialiști din România și efectele acestei ”Ore cu și pentru animale” sunt benefice. Copiii au devenit mai empatici, și-au îmbunătățit atenția la clasă, au comunicat mult mai bine între ei și s-a îmbunătățit relația cu profesorii. (...) Îmi doresc ca acest proiect să fie aprobat, cred că se va întâmpla acest lucru și sper ca exemplul nostru să devină o normalitate în România”, a transmis acesta.

La rândul său, inspectorul școlar adjunct din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Ilfov, Cristina Ghiță, a declarat că programa acestei discipline a fost una riguros construită.

”A fost un proiect pilotat în județul Ilfov, în școlile din județul Ilfov cu foarte mult profesionalism, entuziasm și emoție. Programa școlară destinată acestei discipline este una riguros construită. Mai mult decât atât, în baza pilotării un an școlar, 15 unități de învățământ din județul Ilfov, peste 300 de copii din clasele a V-a și a VI-a au beneficiat de această experiență uluitoare”, a explicat Cristina Ghiță.

Potrivit ei, această disciplină poate fi predată de orice cadru didactic, indiferent de specializare.

”Este un opțional, o disciplină la decizia elevului din oferta școlii care sperăm în cel mai scurt timp să fie în oferta națională, care poate fi predată de orice cadru didactic, indiferent de specializare, pentru că este important să dezvoltăm competențele transversale la elevi și atunci nu o să dea predea niciodată un om care se rezumă doar la livrarea de conținuturi, ci niște oameni care au o dezvoltare profesională integrată și care iubesc animale”, a mai afirmat Cristina Ghiță.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News