Actorul Alexandru Arșinel a vorbit la Realitatea Tv despre Stela Popescu, cea care i-a fost parteneră de scenă pentru 40 de ani. Într-o mărturie emoționantă, actorul a afirmat că ar fi vrut să îi spună Stelei să nu plece, să mai aibă răbdare, să îl mai suporte câțiva ani. "Nu am avut timp să îmi dau seama că Stela nu mai e. Nu mai era acolo și nu îmi venea să cred nu se scoală să îmi spună că joacă un rol", a spus actorul îndurerat care a adăugat că Stela Popescu nu poate fi înlocuită.
Întrebat dacă ar fi vrut să îi spună Stelei Popescu ceva, dar nu a mai avut timp să o facă, Alexandru Arșinel a spus, vizibil emoționat, la Prime Time News: "Aș fi vrut să îi spun să nu plece, să mai aibă răbdare, să mă mai suporte câțiva ani..să facem un spectacol mare. Asta aș fi vrut să îi spun: să nu plece, să ne mai rabde".
Actorul a precizat că și-a dat seama cât de iubită a fost "Stela lui":
"Nu a fost un efort uriaș să vin aici. Un efort uriaș a făcut Stela, fiind alături de milioane de oameni, asta ca să îmi dau seama cât de iubită a fost Stela mea de către oameni. Ea merita să fie a oamenilor, să fie iubită de oameni. Acum nu mai sunt gelos", a spus actorul.
Alexandru Arșinel a detaliat că atunci când a mers acasa la ea, după ce actrița murise, ar fi vrut să știe că Stela Popescu juca un rol, că urma să se ridice, și nu că a murit. De fapt, actorul spune că în aceste zile nu a avut timp să realizeze că Stela Popescu nu mai este:
"Este foarte greu fără ea, în sensul în care nu am avut timp să îmi dau seama că nu mai e. Prin ce a fost la tv, în presă, telefoane primite, mesaje, mi-am dat seama ca ea e in permanentă prezență în sufletul oamenilor. M-a încercat un regret imens că nu mai era acolo. Am și plecat de lângă ea, îmi facea rau, nu puteam să cred că nu se scoală și imi spune ca joacă un rol", a spus acesta.
Alexandru Arșinel a mai spus că cel mai mult îi va fi dor de omul și prietena Stela:
"Îmi va fi dor de Stela. Imi va fi dor de ea ca om, dar omul, prietenul Stela, cea care nu te lăsa singur pe scenă, nu mai este. Poți să mai rogi o colegă mai tânără să facă ca Stela, măcar infelexiunile vocii...dar omul Stela nu mai este.. O să ne lipsească mult Stela", a spus Alexandru Arșinel, care a adăugat că Stela Popescu și-ar fi dorit să rămână în amintirea publicului exact cum a fost.
Reamintim că actrița Stela Popescu a murit la vârsta de 81 de ani, la domiciliul ei din Capitală, în urma unui atac vascular cerebral. Duminică va fi înmormântată.