Opoziția va vota pentru ridicarea imunității și pentru încuviințarea începerii urmăririi penale privind dosarul DNA în care președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este suspectat de luare de mită.
„Sper ca dl. Tăriceanu va avea demnitatea să nu se ascundă după o imunitate și să accepte ancheta care înțeleg că se desfășoară în momentul de față. Oricum, este un element important pe care vreau să-l transmit: dl. Tăriceanu este liniștit datorită faptului că Codul Penal și Codul de procedură penală în forma în care au fost propuse, unde termenul de prescripție a fost redus de la 10 ani la 8 ani, de fapt, chiar dacă va începe această anchetă a faptelor domniei sale vor fi prescrise.(...) USR va vota pentru ridicarea imunității și pentru începere urmăririi penale, pentru că este un lucru firesc, mai ales că nu mai este o chestiune de voință, ci este de cerință.”, a declarat, luni, la Palatul Parlamentului, Dan Barna.
De asemenea, secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a spus, luni, că Biroul executiv al partidului a mandatat grupul PNL, de la Senat, de a vota la vedere pentru cererea de urmărire penală din partea DNA în cazul președintelui Senatului, domnul Călin Popescu-Tăriceanu.
„Biroul executiv a mandatat grupul Partidului Național Liberal, de la Senat, de a vota la vedere pentru cererea de urmărire penală din partea DNA în cazul președintelui Senatului, domnul Călin Popescu-Tăriceanu.De asemenea, Partidul Național Liberal, cere celeritate, solicită celeritate Biroului permanent de la Senat pentru rezolvarea și pentru a da mai departe curs cererii DNA cu privire la acest caz de urmărire penală cu privire la președintele Senatului, domnul Călin Popescu Tăriceanu”, a afirmat secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, după BEx PNL.
Totodată, PNL dorește ca liderul Senatului să meargă în fața Justiției pentru a-și dovedi nevinovăția.
„Având în vedere că inclusiv dânsul, din câte am văzut și am auzit, își dorește soluționarea cât mai repede a acestei spețe, ne dorim și noi cât mai repede ca domnul Călin Popescu Tăriceanu să meargă în fața Justiției și să își dovedească nevinovăția, dacă este așa cum a spus el, dar ne dorim ca această cerere de urmărire din partea DNA să intre cât mai repede în Biroul permanent mai apoi la Senat, iar Partidul Național Liberal va vota pentru această cerere din partea DNA, la vedere.”, a completat Sighiartău.
Mai mult, liderul PMP, Eugen Tomac, i-a cerut președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, să demisioneze din funcție.
„Căline, îți dau un sfat prețios! Cred că ar fi bine pentru toată lumea să arăți că ai demnitate. Ce-ar fi să să fii om de stat și să demisionezi din Parlament, să arăți că nu te ascunzi după imunitatea parlamentară?! Nu ar fi prima oară. S-a întâmplat și în 1996. Părerea mea e că Dragnea a considerat că vrei prea mult. Bine, e și părerea mea ca fotoliul de la Cotroceni e prea mult pentru tine!”, a scris Eugen Tomac pe Facebook.
DNA a anunțat, joi, că președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanții unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiționale la un contract comercial, banii fiind folosiți pentru campania electorală, scrie Mediafax.