Sâmbătă, 12 decembrie 2017, este o zi care va rămâne veșnic în istorie, Regele Mihai fiind condus pe ultimul drum de zeci de mii de oameni în mai multe orașe din România.
Peste 50 de mii de oameni din întreaga țară și-au arătat astăzi prețuirea față de cel care a fost ultimul rege al României. Aplauze, ovații și covoare de flori. Așa a fost condus Mihai I de la Palatul regal la Patriarhie și apoi la trenul regal din Gara Băneasa. Oamenii l-au așteptat emoționați și în gările prin care a trecut sicriul cu trupul neînsuflețit al Majestății Sale.
Sicriul, cu stindardul regal și Coroana de Oțel, a fost scos din Palatul Regal și așezat în Piața Palatului, în următoarea ordine: semnal de trompetă unic, un soldat care poartă crucea, clerul ortodox, sicriul purtat de opt militari, urmat de Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța sa Regală Principele Radu.
După ceremoniile de la Palatul Regal, sicriul cu trupul fostului suveran a fost așezat pe un afet de tun.
Cortegiul funerar, în frunte cu Familia Regală a României, a pornit pe jos, către Catedrala Patriarhală, pentru slujba de înmormântare a Regelui Mihai I. Zeci de mii de oameni și-au însoțit fostul suveran și i-au așternut un covor de flori în semn de prețuire.
În momentul în care cortegiul funerar a ajuns la Patriarhie, clopotele din toată țara au bătut pentru Regele Mihai.
De la Patriarhie, cortegiul funerar s-a îndreptat spre Gara Băneasa, iar de acolo trenul regal a plecat spre Curtea de Argeș.
Regele Mihai este înmormântat la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș, unde are loc o slujbă scurtă de îngropare.