Un ofițer din cadrul unei unități militare a MAI din județul Galați a fost arestat preventiv după ce, pe fondul geloziei, a provocat un incendiu care a distrus nouă mașini aflate în parcarea unui bloc din municipiul Galați.
Potrivit Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, în cursul zilei de 26 octombrie, procurorul militar de caz din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și formularea unei propuneri de luare a măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile a inculpatului având gradul de căpitan, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice, fals intelectual și abuz de autoritate.
"La data de 12.10.2021, în jurul orei 22,07, în timp ce se afla în timpul liber, pe fondul geloziei, a incendiat autoturismul (...) parcat în fața scării (...) folosind un pet de 2,6 litri benzină achiziționat în aceeași seară, la ora 21,47 (...), incendiul propagându-se și distrugând alte opt autoturisme, precum și ușa din termopan cu accesoriile sale de la intrarea în bloc. Amploarea incendiului extins la cele nouă autoturisme și la ușa de acces în blocul susmenționat, exploziile diferitelor pneurilor și ale diferitelor obiecte a cauzat tulburarea gravă a ordinii și liniștii publice", informează Parchetul, într-un comunicat.
Procurorii susțin că, prin încălcarea sarcinilor de serviciu, inculpatul l-a determinat în aceeași noapte pe un subaltern al său să întocmească, fără vinovăție, un proces verbal de control în fals în registrul de control de la Prefectura Galați. A doua zi, căpitanul a întocmit personal un proces verbal în fals în registrul de control la Agenția Galați a BNR, solicitându-i apoi unei subalterne să declare în fals că în noaptea precedentă ar fi fost controlată de el în timpul serviciului.