Poliția Română a efectuat controale rutiere pentru prevenirea și reducerea numărului accidentelor rutiere, în zona trecerilor la nivel cu cale ferată și pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice.
Într-o singură zi au fost constatate peste 130 de infracțiuni și aplicate peste 4.400 de sancțiuni contravenționale.
“Semnalele luminoase și acustice, precum și barierele sunt foarte importante, rolul lor fiind de a proteja viața conducătorilor auto și de a evita producerea unor grave accidente rutiere.
Nu vă urcați la volan, dacă ați consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, șoferii care conduc sub influența băuturilor alcoolice riscă și închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancțiunea prevăzută de lege pentru cei depistați în trafic cu o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge”, avertizează IGPR.
Polițiștii de la structurile de poliție rutieră și transporturi din țară au acționat, la data de 17 decembrie. În urma acțiunilor, au fost constatate 135 de infracțiuni la regimul circulației, dintre care 74 de infracțiuni de conducere a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 4.483 de sancțiuni contravenționale la regimul circulației rutiere, dintre care 960 la nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată și 156 conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii au reținut, de asemenea, 597 de permise de conducere, dintre care 159 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, 51 pentru depășire pe trecerile la nivel cu calea ferată și 260 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. Totodată, au fost retrase 126 de certificate de înmatriculare.
Poliția Română atrage atenția tuturor conducătorilor auto să respecte regulile de circulație la trecerile la nivel cu calea ferată.
Semnalele luminoase și acustice, precum și barierele sunt foarte importante, rolul lor fiind de a proteja viața conducătorilor auto și de a evita producerea unor grave accidente rutiere.
În zonele neprevăzute cu astfel de semnale, spun oamenii legii, conducătorul auto trebuie să se asigure temeinic înainte de a traversa calea ferată!
De asemenea IGPR avertizează șoferii să nu se urce la volan dacă au consumat băuturi alcoolice.
“Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, șoferii care conduc sub influența băuturilor alcoolice riscă și închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancțiunea prevăzută de lege pentru cei depistați în trafic cu o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge”, se arată în comunicat.