Procesele contra vrăjitoarelor au început o dată cu „istoria modernă", deci în secolul al XVI-lea, după descoperirea Americii şi după Reformă.
Fenomenul a bântuit în ţările catolice şi protestante, fiind necunoscut în cele în cele ortodoxe sau în cele mahomedane. În Transilvania, procesele vrăjitoarelor au fost mai frecvente în timpul lui Mihai Apafi I (1632-1690). În Transilvania au avut loc aproximativ 500 de procese şi execuţii de vrăjitoare în Evul Mediu.
Dacă recolta era proastă, dacă ploua prea mult sau prea puţin, dacă o vacă nu dădea lapte, dacă murea un porc vina o purtau „vrăjitoarele".
Dacă un felcer nepriceput nu putea împiedica moartea unui bolnav, spunea că suferise de „morbus maleficialis", adică de o boală cauzată de vrăjitoare. Se spunea că din împerecherea ruşinoasă a femeilor cu diavolii se năşteau urmaşi.
Copilul unei vrăjitoare era sămânţa dracului. Toate acestea şi încă multe altele erau „dovedite" prin mărturisirile smulse vrăjitoarelor la interogatoriile chinuitoare luate prin schingiuire. Întregul avut al „vrăjitoarelor" revenea atunci Inchiziţiei.
Cu cât erau prinşi mai mulţi eretici, cu atât mai mulţi bani se scurgeau spre tribunalele Inchiziţiei.
Vânătoarea vrăjitoarelor în Transilvania
Şi în Transilvania, aflată sub dominaţia străină, au fost transplantate practicile vânătorii de vrăjitoare. În secolul al XVII-lea au fost executate ca "vrăjitoare" 25 de femei nevinovate numai în împrejurimile oraşului Rupea, potrivit Adevarul.ro.
Carol Gollner, autorul unui articol din “Magazin istoric” spune că şi în nebunia soţiei principelui Mihai Apafi I al Transilvaniei s-a văzut opera “vrăjitoarelor”.
Când principesa intra într-o cameră, lacheii trebuiau să alunge toate muştele, pe care ea le lua drept “vrăjitoare”.
Dacă mai vedea totuşi o muscă pe masă, se schimbau imediat tacâmurile. Numeroase femei au fost interogate şi schingiuite, silite să mărturisească în chinuri că se transformaseră în muşte, pentru a o speria pe principesă. O dată “dovedită” vina, au fost arse pe rug.
