Fostul președinte american Barack Obama i-a adus un omagiu lui Michelle cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a căsniciei lor printr-un gest extrem de romantic.
Michelle și Barack Obama au sărbătorit pe 3 octombrie 25 de ani de căsnicie. Și, cu toate că cei doi nu se aflau împreună în acea zi, surprizele pregătite i-au dat de gol că se iubesc ca doi adolescenți.
În timp ce Michelle era prezentă la o Conferință pentru femei din Pennsylvania, evenimentul a fost întrerupt de o transmisiune video din partea lui Barack și nimeni nu s-a putut abține din plâns, scrie Mediafax.
În primul rând, fostul lider american și-a cerut scuze pentru faptul că intervine în timpul evenimentului. Apoi, i-a transmis soției sale un mesaj emoționant de două minute, timp în care i-a făcut atât pe Michelle, cât și pe cei din jurul ei să lăcrimeze.
"A fost mult mai ușor pentru mine, pentru că tu nu doar că ești un partener extraordinar, dar reprezinți un prieten formidabil, cineva care mă face întotdeauna să râd, cineva care s-a asigurat mereu că urmez calea cea dreaptă, dar ai fost, de asemenea, un exemplu pentru fiicele noastre și pentru întreaga țară ".