Actual· 1 min citire

O pacientă dusă în ambulanţă cu ajutorul pompierilor a murit chiar înainte de a ajunge la spital

O pacientă dusă în ambulanţă cu ajutorul pompierilor a murit chiar înainte de a ajunge la spital

Publicat1 dec. 2008, 12:00
SursăRealitatea TV

O femeie din Piteşti a murit în ambulanţă, cu un minut înainte de a ajunge la spital.

Medicii spun că au făcut tot posibilul în acest caz, dar rudele femeii, care au chemat salvarea acasă, au refuzat internarea bolnavei. După o oră, rudele i-au chemat din nou pe medici, dar transportul spre spital a fost întârziat pentru că a fost nevoie de ajutorul pompierilor pentru scoaterea femeii din bloc.

Femeia, în vârstă de 78 de ani şi care cântărea aproape 180 de kilograme, a acuzat probleme respiratorii grave în această dimineaţă. Iniţial, medicii de la Ambulanţă i-au acordat primul ajutor la domiciliu, dar nu au fost lăsaţi să ducă pacienta la spital. Solicitaţi din nou peste o oră, doctorii şi aproape zece pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş au coborât pacienta de la etajul III.

Medicii bănuiesc că pacienta a murit în urma unui infarct. Cauza va fi stabilită însă după efectuarea necropsiei.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual