Unitățile turistice din Capitală plătesc municipalității, în 2014, o taxă hotelieră de 1% aplicată la tarifele de cazare, conform unei hotărâri aprobate de Consiliul General al Municipiului București în noiembrie 2013.
Potrivit articolului 279 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, taxa hotelieră se calculează prin aplicarea cotei stabilite la tarifele de cazare practicate de unitățile de cazare, informează Mediafax.
Taxa hotelieră în cotă de 1% din valoarea totală a cazării sau a tarifulului de cazare pentru fiecare zi de sejur a turistului se încasează de persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea, odată cu luarea în evidență a persoanelor cazate.
"Taxa hotelieră se datorează pentru întreaga perioadă de ședere, cu excepția cazului unităților de cazare amplasate într-o stațiune turistică, atunci când taxa se datorează numai pentru o singură noapte, indiferent de perioada reală de cazare", potrivit alineatului 3 al articolului 279.
Taxa hotelieră nu se aplică pentru:
- persoanele în vârstă de până la 18 ani inclusiv; persoanele cu handicap grav sau accentuat ori invalide de gradul I sau II; pensionari și studenți; persoanele aflate pe durata satisfacerii stagiului militar; veteranii de război; văduvele de război sau văduvele veteranilor de război care nu s-au recăsătorit; persoanele fizice prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, se arată în articolul 280 al legii.
Unitățile de cazare au obligația de a vărsa taxa hotelieră la bugetul local, lunar, până la data de 10, inclusiv, a lunii următoare celei în care s-a colectat de la persoanele care au plătit cazarea.
"Unitățile de cazare au obligația de a depune lunar o declarație la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale, până la data stabilită pentru fiecare plată a taxei hoteliere, inclusiv. Formatul declarației se precizează în normele elaborate în comun de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și Internelor", conform articolului 281 al legii.
În ultimii trei ani, în București nu a fost încasată o taxă hotelieră, proiectele de hotărâre cu acest obiect elaborate anual de Primăria Capitalei nefiind adoptate de CGMB.
Primarul general Sorin Oprescu declara, la sfârșitul lunii mai 2011, că în 2010, când taxa hotelieră era de 3%, municipalitatea a obținut astfel 400 de milioane de lei. Din 2006, cota pentru București a fost de 3%.