Actual· 2 min citire

O nouă polemică în manuale: cum a fost modificat "greierașul" lui Topârceanu

O nouă polemică în manuale: cum a fost modificat "greierașul" lui Topârceanu

O nouă polemică în manuale: cum a fost modificat "greierașul" lui Topârceanu

Publicat15 oct. 2018, 19:58
Actualizat15 oct. 2018, 21:01

O nouă dispută legată de manualele publicate de Editura Didactică și Pedagogică a devenit virală pe rețelele de socializare. Este vorba despre felul în care a fost scurtată și adaptată "Balada unui greier mic".

Cei trei autori ai manualului de clasa a II-a "Comunicarea în limba română" au modificat unele versuri din poezia lui George Topârceanu, iar la final au reușit să piardă atât rima, cât și ritmul strofei.

Petronela Vali Slavu, profesor la un colegiu din Petroșani, este cea care a postat fragmentul de poezie, întrebându-se, retoric, "Cine le-a dat dreptul autoarelor manualului să modifice versurile lui Topârceanu? Cum să le cer elevilor mei să memoreze varianta masacrată? Mai ales finalul sună ca naiba!... "

În replică, directoarea Editurii Didactice și Pedagocie, Maria Nistor, a explicat că "a fost dorința autorilor să adapteze versurile și evaluatorii nu au avut observații în acest sens." Este posibil ca în varianta digitală să fie inclusă și forma originală, astfel încât copiii să poată face comparația între cele două variante.

Postarea inițială a atras sute de comenarii și de like-uri.

Citește și

Ministerul Educației retipărește manualul de Geografie. Paguba, 150.000 de euro

Ministerul Educației își asumă și eșecul manualului de biologie, va tipări erate

Adaptarea poeziei în manualul de clasa a II-a.

Cri-cri-cri!

Toamnă gri!

Nu credeam că o să mai vii

Înainte de Crăciun,

Că puteam și eu să adun

O grăunță cât de mică

Să nu cer de împrumut

La vecina mea furnică.

Cri-cri-cri!

Toamnă gri!

Sunt tare mic și necăjit!

Forma originală a poeziei

Cri-cri-cri,

Toamnă gri,

Nu credeam c-o să mai vii

Înainte de Crăciun,

Că puteam și eu s-adun

O grăunță cât de mică,

Ca să nu cer împrumut

La vecina mea furnică,

-----------

(Dar de-acuș s-a isprăvit..) /vers tăiat de autorii adaptării, anulează rima cu ultimul vers.

Cri-cri-cri,

Toamnă gri,

Tare-s mic și necăjit!

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News