Piețele emergente sunt răvășite de o nouă furtună valutară, care a spulberat 12% din valoarea pesoului argentinian în doar o zi și a mărit la 9% declinul lirei turcești de la începutul anului.
Cauzele principale ale șocului sunt reducerea programului de achiziții de obligațiuni de către Rezerva Federală americană, instabilitatea politică și financiară din unele dintre aceste țări și date indicând încetinirea creșterii economice a Chinei, cea mai mare economie emergentă a lumii, potrivit zf.ro.
Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud au fost motoarele creșterii economiei globale după criza din 2008, însă acum piețele emergente amenință stabilitatea financiară la nivel global, scrie Bloomberg.
„Contextul actual ar putea fi toxic pentru piețele emergente", consideră Eamon Aghdasi, analist la Société Générale.
„Sunt două aspecte îngrijorătoare: nesiguranța în ceea ce privește politica Fed, peste care se suprapun temeri legate de creștere, în special în China", a explicat Aghdasi.
Programul achizițiilor de obligațiuni derulat de Fed, prin care banca centrală pompează zeci de miliarde de dolari în fiecare lună în economia SUA, a stimulat indirect creșterea valorii activelor de pe piețele emergente, spre care s-au îndreptat o mare parte dintre investitori, atrași de perspectiva unor câștiguri mai mari.
Decizia Fed de a retrage treptat programul face ca investitorii să-și scoată capitalul de pe piețele emergente, ceea ce pune presiune pe monedele naționale. Investitorii au retras aproximativ 4 mld. dolari de pe bursele piețelor emergente în acest an, scrie publicația britanică The Guardian. Mai multe aici.