Actual· 1 min citire

O nouă autostradă găurită înainte de recepția finală

O nouă autostradă găurită înainte de recepția finală

O nouă autostradă găurită înainte de recepția finală

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 23 apr. 2018, 10:19

O nouă autostradă cade victima unor lucrări proaste de execuție. Fisurile care au apărut pe lotul 1 al Autostrăzii Lugoj - Deva ajung până în terasament și pun sub semnul întrebării recepția finală în 2018 a tronsonului de șosea rapidă dat în folosință încă din 2013.

O echipă a Centrului de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN) a prelevat săptămâna trecută carote de pe lotul 1 al Autostrăzii Lugoj - Deva (A1).

Echipa a fost trimisă la fața locului după ce pe acest lot au apărut din nou fisuri, a spus pentru Economica.net Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

El a explicat că, în urma verificărilor, specialiștii CESTRIN au descoperit fisuri inclusiv în stratul de balast stabilizat, adică în terasament.

De asemenea, pe același lot au fost indentificate probleme cu exfolierea straturilor asfaltice. "Având în vedere amploarea deteriorărilor, este greu de crezut că facem recepția finală anul asta pe lotul 1 Lugoj-Deva", adaugă reprezentantul CNAIR.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News