O elevă de clasa a 8-a susține că a fost lovită cu pumnii și picioarele de un cadru didactic al Școlii 162 din Capitală, chiar în timpul orei de curs. Mama fetei a depus plângere la secția 4 Poliție. Profesoara a refuzat să comenteze incidentul, dar conducerea școlii susține că ar putea rămâne fără loc de muncă dacă se va dovedi că e vinovată.
Incidentul a avut loc chiar de Ziua femeii, la ora de geografie. Eleva susține că s-a dus la catedră pentru a-i oferi o floare profesoarei, dar aceasta a trimis-o în bancă și i-a dat nota 2.
"I-am dus un trandafir de ziua de 8 Martie, a zis că ea nu primește trandafiri de la handicapați. Mi-a rupt trandafirul, mi-a dat cu el în cap și l-a aruncat pe bancă", a povestit eleva.
La scurt timp a început scandalul. "Începe să mă ia de mână, să mă dea cu capul de perete, mi-a dat câteva palme. Îmi dă cu picioarele în burtă zicând că mă prefac, ridică-te că te prefaci", a mai povestit ea.
Profesoara de geografie a fost huiduită de copii și a refuzat să stea de vorbă cu ziariștii.
"Dacă se va dovedi a fi vinovată eu voi propune desfacerea disciplinară a contractului de muncă", a declarat Dorin Stoican, directorul școlii 162.
Poliția a demarat o anchetă în acest caz. Elevii susțin că profesoara nu ar fi prima dată implicată într-un astfel de incident este la primul incident, aceasta obișnuind să-i lovească și să-i îmbrâncească pe elevi. În aceeași zi profesoara a mai îmbrâncit un alt copil din aceeași clasă.