Urmele unei civilizații necunoscute, datând din urmă cu mai multe sute de ani, au fost descoperite de o echipă de arheologi în Amazonia, cu ajutorul serviciului Google Earth.
Peste 200 de structuri circulare și dreptunghiulare au fost descoperite în inima pădurii amazoniene, după ce acel teritoriu a fost supus unei despăduriri accelerate.
Descoperirea a fost făcută în apropiere de granița dintre Brazilia și Bolivia, unde defrișările au fost realizate pentru a asigura nevoile alimentare ale fermelor de animale din regiune.
Cu ajutorul Google Earth, arheologii au descoperit numeroase șanțuri și gropi, care au adâncimi cuprinse între 1 și 4 metri și lățimi cuprinse între 11 și 12 metri, potrivit Descopera.ro.
Cercetătorii au descoperit de asemenea fragmente de ceramică, pietre sculptate și alte elemente care atestă existența în regiune a unor așezări umane.
Deși nu toate siturile descoperite conțin artefacte, oamenii de știință au declarat că unele dintre ele ar fi avut funcțiuni protocolare, în timp ce altele ar fi putut fi rămășițe ale unor structuri defensive.