Actual· 1 min citire

Nou RECORD pentru China: un copac de peste 83 de metri, descoperit într-o regiune din Tibet

Captur[ foto

Captur[ foto

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 19 mai 2022, 16:31

Un copac de 83,2 metri a fost descoperit recent în comitatul Zayu din regiunea autonomă Tibet. Descoperirea a stabilit, astfel, un nou record pentru cel mai înalt arbore din China, potrivit Academiei Chineze de Științe (CAS), citate de agenția de știri Xinhua.

Copacul face parte din specia Abies ernestii var. salouenensis și a fost găsit într-o zonă vastă a unei păduri virgine de o echipă de cercetători de la Institutul de Botanică din subordinea CAS, aflați într-o expediție științifică.

Pădurea virgină de Abies ernestii var. salouenensis este răspândită într-o zonă de dealuri și văi, situată la o altitudine de aproximativ 2.300 de metri și cuprinde copaci din diverse alte specii, unele rare, dar și orhidee și ferigi.

„O pădure virgină atât de vastă și de bine conservată poate fi atribuită condițiilor meteorologice și geologice locale, precum și activităților umane rare. Populațiile de copaci și ecosistemele de aici sunt de mare valoare pentru cercetarea științifică și protecția ecologică”, a spus după cum a declarat conducătorul al echipei, Guo Ke, cercetător din cadrul Institutului de Botanică.

Înălțimea copacului a depășit-o pe cea a unui alt arbore, din specia Pinus bhutanica, de 76,8 metri, descoperit recent în comitatul Medog, din Tibet, dar și pe cea a unui Taiwania cryptomerioides de aproximativ 81 până la 82 de metri, găsit în Taiwan, notează Xinhua.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News