Actual· 2 min citire

Nou atac american cu avion fără pilot în Pakistan: Cel puțin patru presupuși rebeli au murit

Nou atac american cu avion fără pilot în Pakistan: Cel puțin patru presupuși rebeli au murit

Nou atac american cu avion fără pilot în Pakistan: Cel puțin patru presupuși rebeli au murit

Publicat7 dec. 2014, 13:26
SursăMediafax

Un atac cu avion fără pilot a ucis duminică cel puțin patru presupuși rebeli islamiști în zonele tribale pakistaneze, o regiune în care armata efectuează deja o operațiune împotriva talibanilor și altor grupări afiliate Al-Qaida, au anunțat surse din domeniul securității, potrivit Mediafax.

Atacul a vizat o casă din regiunea Datta Khel, în nordul Waziristanului, unde armata pakistaneză efectuează o ofensivă de mare anvergură din iunie.

"Drona (avionul fără pilot) a tras două rachete asupra unei case, omorând patru teroriști și rănind alți doi", a declarat pentru AFP un oficial de rang înalt din domeniul securității.

Casa vizată aparținea unor combatanți ai lui Hafez Gul Bahadur, un important lider local de război, potrivit acestei surse.

Alt oficial a confirmat atacul, dar a anunțat că identitatea persoanelor ucise nu este cunoscută.

Statele Unite, care bombardează de aproape zece ani zonele tribale din nord-vestul Pakistanului, au oprit aceste operațiuni la începutul anului, pentru a oferi o șansă, în opinia unor analiști, unor timide negocieri de pace între Guvernul de la Islamabad și talibani pakistanezi din cadrul grupării TTP.

Însă Washingtonul a reluat atacurile, după lansarea la jumătatea lui iunie a operațiunii armatei pakistaneze în Waziristanul de Nord, marcând eșecul acestor negocieri de pace.

De la începutul acestei operațiuni aeriene și terestre, peste 1.100 de insurgenți au fost uciși de către forțele pakistaneze, un bilanț contestat de către talibani, care afirmă că au părăsit zona în mare număr înainte de lansarea ofensivei.

Pakistanul se opune în mod oficial atacurilor cu avioane fără pilot pe teritoriul său, în pofida faptului că documente dezvăluite în ultimii ani au confirmat susținerea pe care o oferă Islamabadul unora dintre aceste atacuri.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News