Actual· 2 min citire

Norul UCIGAȘ de la 10.000 de metri. Cum s-a format ciclonul de ieri care i-a surprins pe meteorologi

Norul UCIGAȘ de la 10.000 de metri. Cum s-a format ciclonul de ieri care i-a surprins pe meteorologi

Norul UCIGAȘ de la 10.000 de metri. Cum s-a format ciclonul de ieri care i-a surprins pe meteorologi

Publicat18 sept. 2017, 07:22
Actualizat18 sept. 2017, 09:20

Meteorologii au fost luați prin surprindere de fenomenul extrem de rar care a avut loc duminică seara în partea de Vest a țării și care a dus la un număr de 8 morți și zeci de răniți.

Ce s-a întâmplat de fapt? Un nor aflat la înălțimea de 10.000 de metri a coborât cu o viteză foarte mare de deplasare, baza norului formându-se la 600 de metri deasupra pământului, iar contactul cu aerul foarte cald de la nivelul solului a dus la intensificări ale vântului, cu viteze de peste 108 km la oră.

În mai puțin de jumătate de oră, temperatura a scăzut brusc în zona Banatului de la 31 de grade la 16 grade, practic la jumătate, aerul cald fiind înlocuit destul de violent cu o masă de aer rece, fapt care creat o linie de vijelie extrem de puternică.

„Săptămâna trecută când a fost acel ciclon format, noi ne-am aflat la graniță și România nu a fost afectată. Am avut în acea perioadă o informare în partea de vest, și chiar și în sudul și estul țării au fost intensificări ale vântului de 55-60 de km/oră. În partea de vest s-a format fiind un nor de furtună de tip supercelular cu caracter distructiv. Practic, ce s-a întâmplat? O linie de vijelie, în condițiile în care masa de aer cald, pentru că în zona Banatului am avut 30-31 de grade, practic în mai puțin de jumătate de oră temperatura a scăzut brusc la 16 grade, la jumătate, și a fost înlocuit destul de violent cu o masă de aer rece, fapt care a determinat ca înălțimea norului de la 10.000 de metri în coborâre a avut o viteză foarte mare de deplasare, baza norului formându-se la 600 de metri deasupra pământului, a determinat aceste intensificări ale vântului, cu viteze de peste 30 de metri pe secundă, 108 km la oră. Noi vorbim de o supercelulă de tip furtună, care poate să genereze viteze foarte mari. În condițiile în care cea pâlnie s-ar fi format, am fi putut vorbi de tornadă”, a declarat Elena Mateescu, director executiv ANM, la Antena 3.

O alertă meteo de tip nowcasting a fost emisă duminică la ora 15,06, pentru județul Timiș. Dată fiind evoluția rapidă a fenomenului, la ora 15,20 ANM a emis deja o avertizare COD PORTOCALIU pentru județul Timiș, urmată de patru avertizări de acest tip în următoarele ore.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual