Actual· 1 min citire

Noi legi promulgate de Putin împotriva celor care contestă politicile de la Kremlin

Noi legi promulgate de Putin împotriva celor care contestă politicile de la Kremlin

Noi legi promulgate de Putin împotriva celor care contestă politicile de la Kremlin

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 22 apr. 2025, 12:02

Liderul rus Vladimir Putin a promulgat luni o serie de noi legi menite să reducă și mai mult la tăcere vocile care se opun politicilor sale, inclusiv ofensivei de amploare dusă împotriva Ucrainei începând din 2022.

Noua legislație incriminează „discreditarea” armatei ruse sau solicitarea de sancțiuni împotriva Moscovei. Ea interzice, de asemenea, „sprijinirea punerii în aplicare a deciziilor” organizațiilor internaționale din care Moscova nu face parte, ceea ce ar putea include Curtea Penală Internațională (CPI), cu sediul la Haga, care a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin în 2023.

O altă lege nouă interzice „agenților străini” - o etichetă folosită pentru a-i descrie pe criticii Kremlinului - să facă parte din consiliile de administrație ale companiilor de stat. Așa-numita lege privind „agenții străini” a fost adoptată în Rusia în 2012 și complică o serie de proceduri administrative. De asemenea, aceasta impune persoanelor vizate să se identifice ca atare dacă postează pe rețelele sociale.

Moscova a înăsprit recent normele care vizează aceste persoane, interzicând publicitatea în mass-media deținute de „agenți străini” și vizând drepturile de autor ale acestora. Lista agenților străini include acum aproximativ o mie de persoane și organizații, inclusiv muzicieni, scriitori și jurnaliști cunoscuți.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News